marți, aprilie 23, 2024
AcasăEconomico-socialScumpirea materialelor de construcții nu i-a împiedicat pe români să construiască mai...

Scumpirea materialelor de construcții nu i-a împiedicat pe români să construiască mai mult în 2021

Potrivit datelor emise de Institutul Național de Statistică – INS, În perioada ianuarie-noiembrie 2021 au fost eliberate 47.276 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 25,1% faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020. Potrivit datelor, în regiunea de Nord-Vest a țării au fost eliberate 1056 autorizații de construire.

Cu toate că în anul 2021 prețul materialelor de construcții a crescut considerabil, cu aproximativ 25 – 30 %, românii au construit mai mult decât în anul 2020. În perioada analizată, în zona de Nord Vest a țării au fost eliberate cu 1056 mai multe autorizații de construire a unor clădiri rezidențiale decât în 2020. Aceste date reies din raportul publicat de INS potrivit căruia: ”În perioada 1.I – 30.XI.2021 s-au eliberat 47.276 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 25,1% faţă de perioada 1.I – 30.XI.2020. Creşteri s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+1963 autorizaţii), SudMuntenia (+1729), Vest (+1188), Nord-Est (+1116), Centru (+1112), Nord-Vest (+1056), Sud-Vest Oltenia (+702) şi Sud-Est (+629)”.

Noiembrie 2021 comparativ cu octombrie 2021

În luna noiembrie 2021 s-au eliberat 3902 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (-8,4%), cu o suprafață utilă totală de 941739 mp (+3,5%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 72,0% sunt pentru zona rurală. În perioada analizată se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-358 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-158 autorizaţii), Centru (-147), Sud-Muntenia (-77), Sud-Est (-59) şi Sud-Vest Oltenia (-13). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (+41 autorizaţii), Vest (+32) şi Nord-Vest (+23).

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna noiembrie 2021 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+14,7%) cât şi a suprafaței utile totale (+22,6%). În profil teritorial, această creştere (+55926 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+35143 mp), Centru (+28613), Vest (+15452), Bucuresti-Ilfov (+6161) şi Sud-Est (+4506). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-23981 mp), Sud-Vest Oltenia (-6860) şi Nord-Est (-3108).

Specialiștii sunt de părere că unele materiale de construcții s-ar putea ieftini până la mijlocul acestui an.

„O parte dintre materialele de construcții s-ar putea ieftini până la mijlocul anului 2022. Asta ține foarte mult și de felul în care evoluează criză sanitară deoarece în 2020 și 2021 a fost pusă o presiune foarte mare pe lanțurile de distribuție. În același timp un impact important îl au și costurile cu energia și cu transportul, costuri care se simt destul de puternic în prețurile materialelor în special ale celor grele și voluminoase”, a declarat pentru Economedia.ro, Forin Manoloiu, CCO al eDevize.ro.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente