vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticaLocalSilaghi și-a retras candidatura pentru funcția de ministru

Silaghi și-a retras candidatura pentru funcția de ministru

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Ovidiu Silaghi și-a retras candidatura pentru funcția de ministru al Transporturilor, el menționând că, până la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată președintelui Traian Băsescu.

Premierul Ponta a făcut aceste declarații într-o conferință de presă susținută, la sediul USL, alături de vicepremierul liberal Daniel Chițoiu.

„PNL se va reuni până la data menționată de domnul premier și BPN va nominaliza altă persoană”, a spus la rândul său Chițoiu.

El a adăugat că sunt mai multe propuneri din PNL pentru funcția respectivă, fiind vorba de persoane care au mai îndeplinit funcții administrative sau parlamentari.

 Liberalul Ovidiu Silaghi fusese nominalizat în iulie pentru funcția de ministru al Transporturilor.

În prezent, premierul Ponta este ministru interimar al Transporturilor, iar secretarul de stat Cristian Ghibu coordonează activitatea instituției.

Președintele Traian Băsescu anunțase, în 23 iulie, că va lua în 23 august o decizie privind numirea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor. Potrivit președintelui, mandatul interimar la Transporturi expiră la 25 august

Șeful DNA a cerut, luni, procurorului general al Românieri să sesizeze Camera Deputaților cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influență în formă continuată, fapte din perioada în care a fost ministru al Transporturilor.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente