vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSportNationalSimona Halep o întâlnește pe Karin Knapp în primul tur la Australian...

Simona Halep o întâlnește pe Karin Knapp în primul tur la Australian Open

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA și a treia favorită, o va întâlni pe sportiva italiană Karin Knapp, numărul 51 mondial, în primul tur la Australian Open, conform tragerii la sorți ce a avut loc la Melbourne, informează site-ul oficial al competiției.

Halep și Knapp nu au mai fost adversare până în prezent.

Irina-Camelia Begu, locul 39 WTA, va juca împotriva germancei Angelique Kerber, numărul 9 mondial și a noua favorită. Begu și Kerber au mai fost o dată adversare, în turul doi la Indian Wells în 2013, când s-a impus sportiva germană cu scorul de 6-3, 6-2.

Monica Niculescu (48 WTA) o va întâlni pe sportiva australiană Samantha Stosur, locul 20 mondial și cap de serie numărul 20. Niculescu și Stosur s-au mai întâlnit de patru ori (în 2009 la Stanford și Los Angeles, în 2012 la Doha și în 2013 tot la Doha), de fiecare dată impunându-se australianca.

Alexandra Dulgheru, locul 87 mondial, va juca tot cu o australiancă, Jarmila Gajdosova (68 WTA), iar Sorana Cîrstea, numărul 96 mondial, va întâlni o jucătoare venită din calificări.

Dulgheru și Gajdosova nu au mai fost adversare.

Principala favorită a competiției, americanca Serena Williams, o va întâlni pe Alison van Uytvanck din Belgia, numărul 106 mondial, iar locul 2 WTA, jucătoarea rusă Maria Șarapova, va întâlni o sportivă venită din calificări.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente