vineri, martie 29, 2024
AcasăOpinie Sorin OrosSorin Oros: După 20 de ani

Sorin Oros: După 20 de ani

Motto: „Enigma teatrului stă în actori” Aureliu Manea

Zilele trecute am avut întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultății. Nu putea să fie decât emoționant și frumos. Ne-am întâlnit la facultate, în sala în care ne-am lăsat transpirațiile și, uneori, sângele, între anii 1993-1997. Sala Radu Stanca. Ne-am depănat traiectoriile, succesele și eșecurile, iar profesorii ne-au ascultat cuminți, zâmbitori și emoționați. Ne-am amintit de cei trei profesori care au plecat dintre noi, Vistrian Roman, Olimpia Arghir și Melania Ursu. Ne-am amintit de examenele de la Arta Actorului, la care proful Marius Bodochi ne chinuia iar noi ne enervam: Cehov, Caragiale, commedia dell’ arte, Shakespeare… De orele de canto cu Georgeta Orlovschi și de cele de scrimă cu Peter Habala. Teatru… teatru adevărat, cu pasiune, cu emoție, cu transpirații și cu sânge. Cu nervi și cu înjurături printre dinți. Cu nopți nedormite înainte de examene. Cu beții, după examene. Cu spaime și timorări la cursurile și examenele de la Teoria Dramei, ale domnului profesor Ion Vartic. Cu fascinantele cursuri ale „eriniei” care poartă numele de Ruxandra Cesereanu. Cu prietenia care s-a legat atunci între noi și care există și azi. Am fost 11… Ioana Bogățan, Olimpia Mălai, Ioana Szeman, Patricia Negrea, Alina Avram, Monica Pășcuță, Ioan Ardelean, Teodor Surcel, Emanuel Petran, Pavel Bartoș și subsemnatul, la Actorie. La Regie, patru, Aristița Albăcan, Camelia Hâncu, Adrian Roman și Horațiu Ioan Apan, și trei la Teatrologie, Diana Bunea, Remus Munteanu și o fată, Lorena, al cărei nume nu îl mai știm. Dar știm că Ema Petran i-a adăugat, ritos, prenumele de Alsacia! Au fost și absenți la întâlnire, cei plecați prin țări străine: Germania, Anglia, S.U.A. și Noua Zeelandă. De la Facultate unde puteam merge să sărbătorim, dacă nu la o crâșmă, unde boemia a fost la ea acasă! Magică seară, caldă, plină de nostalgii!

20 de ani! Când eram studenți ne simțeam toți niște Icari cărora li se deschide cerul pentru a zbura și zburda după voia inimii. Unii au zburat. Altora li s-au frânt, parțial, aripile și visele. Alții și-au adaptat visele după societate, după conjuncturi, după familii. Dar de zburat zburăm, în continuare, cu toții, pentru că așa ne-a învățat proful nostru, Marius Bodochi. Așa am învățat, noi între noi, să ne ajutăm și să rămânem prieteni. Nu e puțin lucru, mai ales într-o meserie a orgoliilor exacerbate. Într-o meserie în care te expui, permanent, la invidii și răutăți, într-o meserie în care rupi carne din tine pentru a o oferi altora – publicului! Teatrul e frumos, e minunat, dar e atât de greu! E atât de dureros, adesea! E atât de plin de lături și de jeg, și e atât de mult de muncit, de trudit și de curățat! E ca o perlă care trebuie șlefuită, mereu și mereu, pentru a străluci în permanență. E greu și frumos, deopotrivă! Desigur, dinafară se vede altfel! Dinafară, întotdeauna, se vede altfel, dar nu se și simte. Cei care privesc dinafară nu știu câtă muncă, și câtă energie psihică și fizică se consumă în realizarea unui spectacol. Câte gânduri, câte căutări! Câte blocaje și câte umilințe, adesea! Câte dureri și câtă transpirație! Cât sânge, uneori! Am auzit oameni pătrunși de prea multă dragoste de sine spunând: „Ce e așa mare lucru? Și eu pot  fac asta!” Mă enervau și mă dureau vorbele lor, mai ales pentru că știam că nu o pot face. Nimeni nu poate să facă teatru urcând pe scenă și spunând un text învățat pe de rost. Un spectacol este o operă colectivă, un melanj între mai mulți creatori artistici: dramaturg, regizor, scenograf, actor, muzician și coregraf. Fiecare își aduce aportul artistic, în cele două luni de repetiții, pentru a prezenta produsul finit – spectacolul! Biografia personajului, starea lui, caracterul, mișcarea, ticurile (dacă le are!), costumele, relația cu ceilalți, toate astea se studiază și se repetă continuu. Toate astea le-am făcut și le facem, în continuare, noi, cei din promoția 1997 a Facultății de Teatru de la Universitatea Babeș- Bolyai. Cei care mai rezistăm… Le facem pentru că asta ne-au învățat profesorii noștri, cu care, acum, ne-am revăzut și ne-am bucurat împreună.

Spre final, când în toiul petrecerii a venit profa Ruxandra Cesereanu am avut parte de o declarație… comic-stânjenitoare. Mi-a spus, râzând, că în anii facultății am încercat să „o agăț” în tramvai, eu neștiind, evident, că va urma să predea la noi. Atunci, în tramvai nu mi-a spus „cât e ceasul”, dar acum a petrecut câteva ceasuri bune alături de noi, foștii ei studenți. O adevărată doamnă, și atunci dar și acum!

Dragii mei colegi și profesori îmi doresc să ne revedem sănătoși, și la fel de vii și peste alți 20 de ani! Și să rămânem buni prieteni până la sfârșit. Să menținem „enigma teatrului” și vraja lui, în această lume tot mai fadă și decrepită, plină de buboaie gata să explodeze oricând! Să nu uităm că teatrul este artă, iar arta este viață!

Sorin Oros

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente