Motto: „Ce e femeia? Nu știu, dar sunt multe!” Emil Brumaru
Femeia este ceva frumos, ceva sublim. Dar tot ea poate să fie și ceva hidos, ceva infernal. Femeia glisează, așadar, între aceste două coordonate vaste, în funcție de ceea ce îi oferim noi, bărbații. Nici noi nu putem trăi fără ele, dar nici ele fără noi. Desigur, exceptând homosexualii, călugării și călugărițele. Femeile călugărițe, nu insecta! Care, iată, are o denumire superbă – mantis religiosa! În traducere liberă, religioasa cu mantie. Ei bine, femeile, cu mantie, sau fără (noi le preferăm fără!) sunt de mai multe feluri.
Există femeia-mamă. Asta e prima cu care ne întâlnim în viață. Și, probabil, datorită acestei întâietăți este femeia pe care o iubim necondiționat, veșnic și iremediabil. Poate și pentru că, din primele clipe de viață, ne vâră țâța-n gură. Asta fără ca noi s-o cerem. Țâță pe care noi o căutăm perpetuu, mai târziu, la toate celelalte femei. Femeia-mamă este bună, este caldă, este tandră. Ne hrănește și ne iubește în orice context. Și când facem lucruri urâte, dar și când o facem să fie mândră de noi. Ne acceptă orice și nu ne ceartă. Putem să n-o iubim o viață-ntreagă? Categoric, nu!… Unii o iubesc atât de mult, mai ales prin părțile Vasluiului, încât o căsăpesc. O preferă ca pe-o friptură de vită argentiniană. În sânge! Mă rog, Vasluiul e un fel de… altă planetă!
Apoi există femeia-iubită. Ei, aici e destul de dificil de cuprins între niște limite… omenești. Și asta, deoarece iubita nu are nici o limită. Nici în a ne face… hm, fericiți (greu cuvânt…!), dar nici în a ne distruge viața. Femeia-iubită devine totul pentru noi. Eclipsează orice câștigătoare de Miss Univers, chit că e urâțică, grăsună sau cu un IQ de grădiniță. O eclipsează, pe alocuri, chiar și pe femeia-mamă, pe care am reținut, da?, o iubim necondiționat. Însă când își bagă… drăcoaica pieptul la înaintare uităm și de mamă și de tată. Când iubim uităm tot. Iar dacă femeia-iubită e diabolică, parșivă și „ne iubește” pentru orice altceva înafară de ceea ce suntem, în timp ce noi „stăm în limbă” după ea, e clar că am ajuns la ușa Infernului. Citim cuvintele italianului Dante Alighieri – Lasciate ogni speranza voi che ntrate – și intrăm! Apoi nu ne mai interesează nimic. Exact cum spunea francezul Ludovic al XIV lea, supranumit Regele Soare: „După mine, potopul!” Unii, totuși, se mai salvează, dar alții se distrug iremediabil, doar pentru că au întâlnit femeia-iubită. Dacă, însă, femeia-iubită este de bună credință, ne iubește pentru că ne iubește și nu pentru ciocul, mușchii ori contul nostru bancar atunci atingem sublimul. Totul se transformă în cea mai frumoasă poveste și chiar dacă, după zborul fluturilor din stomac, iubirea reciprocă obosește, ea, de fapt, se transformă în prietenie, în înțelegere, în obișnuință. Practic, prima iubire, dinspre femeia-mamă transgresează către femeia-iubită. Este un transfer lin, benefic pentru toți cei implicați. Femeia-mamă este mulțumită și liniștită că „odorul” ei e pe mâini bune, odorul e bucuros că pe lângă țâța maternă a mai găsit și vaginul fecund care-i va dărui o viață ce-i va perpetua numele, iar femeia-iubită e încântată că și-a găsit… iubirea.
Femeia-iubită, când iubește, este cea mai frumoasă femeie de pe pământ. Iar bărbatul ei este Zeu. Desigur, mulți bărbați nu simt acest statut… ceresc și-atunci caută altceva. Și ajung la femeia-curvă.
Femeia-curvă este minunată! Dar poporul român fiind unul de idioți numește „curvă” orice femeie care și-o trage cu alt bărbat. Bărbatul care intră-n alte vagine, înafară de cel al soției, este „bărbat adevărat”, dar femeia care primește alte penisuri, înafara celui atârnat de „bărbatul adevărat” este numită curvă. O uriașă prostie, dar nu mi-am propus acum să schimb modul de gândire al românilor. Nu trăiesc două sute de ani pentru a-i putea convinge că sunt idioți.
Curvă, în accepțiunea mea, e femeia care se fute cu oricine pentru a obține foloase materiale. Aia care și-o trage, căsătorită fiind, cu alți bărbați, e o femeie nemulțumită. Neîmplinită și ignorată. E o femeie care vrea să-și păstreze familia, pentru sănătatea psihică a copiilor, dar se gândește și la sănătatea ei fizică. E un lucru firesc. Femeia-curvă e aia care, căsătorită sau celibatară, se „babardește” mecanic pentru un parfum contrafăcut, un trening Mike (că Nike e scump!) și o Cola la sfert. Cu paiul. Femeia-curvă e aia care, proastă fiind, se crede academiciană. Aia care, obosită și frigidă, mimează un orgasm apocaliptic pentru că ai „investit” în ea. E femeia tristă și cu sufletul gol care-ți umple trupul de frisoane. E o imagine tristă de care noi, bărbații, adesea profităm, fără scrupule. Eliminând primele patru litere le folosim pe ultimele patru, exclusiv, pentru plăcerea noastră. Avem nevoie de femeia-curvă deoarece ea ne face, de multe ori, să ne simțim „bărbați adevărați”. Asta ajută la menținerea orgoliului la cote onorabile. Dar ea, femeia-curvă este cea mai tristă femeie.
Femeia-prietenă. Aceasta este femeia care a fost sau care va deveni o femeie-iubită. Prietenie curată, dezinteresată nu există între un bărbat și o femeie. Dacă cei doi au fost înainte iubiți, iar după „arderea” iubirii s-au despărțit civilizat, pot rămâne prieteni. Dacă nu au fost iubiți, atunci fie bărbatul, fie femeia speră, în sinea lor, să fie. Și adesea, sunt atât de buni prieteni încât poposesc în pat. Amical, evident. Dar așa începe orice relație.
Femeia-colegă. Aceasta e, în general, o „specie” care nu prea îi interesează pe bărbați. O privesc cu superioritate, o ignoră, adesea, și nu prea sunt interesați de ea. O consideră incapabilă, iar dacă aceasta îi ajunge șef o privesc cu invidie și o critică necontenit. E o categorie în care relațiile dintre bărbat și femeie sunt reci.
Apoi ar mai fi… femeia-visată. Asta ar trebui să fie cea mai frumoasă din lume, cea mai deșteaptă și citită, să-l depășească pe Jamie Oliver, la bucătărie, și pe Ciciolina, la așternut. Adică să fie frumoasă, tandră, deșteaptă, doamnă și curvă. Dar așa ceva nu există pe pământ.
Sorin Oros
