MOTTO: J.F. Kennedy: „ Nu te întreba ce a făcut țara pentru tine, ci întreabă-te ce ai făcut tu pentru țară.”
Am auzit cu toții de „Întoarcerea lui Sandokan”, „Întoarcerea lui Bruce Lee”, „Întoarcerea fiului risipitor”, „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”, „Păcală se întoarce” și de alte întoarceri celebre. Peste tot e vorba de același personaj care mai face ceva! Continuă acțiunea din prima parte! Ei bine, parafrazând personajele de mai sus am decis să mă întorc la scris, să revin, să re-devin. E un fel de chimie, un fel de răspuns la dorințele multora dintre voi care m-ați întrebat, mereu, de ce nu mai scriu. Am spus chimie deoarece cerințele voastre s-au amestecat cu dorința mea.
De multe ori scrisul îmi dădea târcoale, în toată această pauză de, aproape, nouă ani. Dar am tot amânat… Mi-am zis că devin redundant repetând mereu tarele nației mele! Dar în acești nouă ani văzând că nu e nimic nou sub soarele scumpei mele patrii am ajuns la concluzia că dacă tot nu se schimbă nimic măcar să consemnez… stagnarea! Și stagnații! Și stigmatizații! Nu-mi place să laud, cred că știți deja acest lucru… Voi critica, așa cum v-am obișnuit, voi lovi în proști și în prostie, voi stigmatiza politicienii pe care-i consider oportuniști, lași și demagogi, îmi voi băga picioarele în idioți, imbecili și tâmpiți și voi încerca să „pictez” corupția și corupții, nominal, ca și în trecut. Spre deosebire de politicieni eu nu vă fac promisiuni electorale! Nu trebuie să mă votați nicăieri, nu candidez la nimic! Nici nu trebuie să mă citiți dacă vă provoc idiosincrasii sau deranjuri stomacale!
Sunt sigur că îmi voi face iarăși foarte mulți „prieteni”… Nu mă deranjează, sunt un tip sociabil, poate, contrar, aparențelor! Dar vreau să menționez că-i respect infinit mai mult pe dușmanii declarați fățiș decât pe prietenii oportuniști. Pentru că am trăit viața și nu am parcurs-o îmi permit să am propriile mele judecăți și păreri. Personale, subliniez! Desigur, nu întotdeauna conforme cu realitatea, cu adevărul, nu întotdeauna corecte, dar mereu proprii. Singurele ființe care mă pot influența, și chiar o fac, sunt autorii pe care i-am citit. În rest, puteți fi siguri că nici un politician, director, sau mare grangur îmbuibat cu deșertăciunile unei democrații de căcat, ori redactor-șef de gazetă și nimeni, oricine altcineva, nu mă poate influența cum să-mi „nasc” urletele metafizice! O fac conștient de ceea ce scriu, de valoarea cuvântului și de eventualele urmări ale amprentei lui asupra conștiinței unora care se vor regăsi în pamfletele mele.
La început, acum 15 ani, totul a pornit dintr-o revoltă, dintr-un impuls emoțional. Acum pot spune că scriu de plăcere și, poate, din necesitate! Nu pecuniară (cine face ceva doar pentru arginți nu-și mai este sieși stăpân!) ci sufletească, mentală. Așa simt eu, așa îmi transmite sufletul în această perioadă a vieții. Trebuie să ne re-întâlnim! Să ne re-vedem! Să ne transmitem gânduri, idei, simțiri… Pentru că deși eu scriu iar voi mă citiți, gândurile voastre ajung la mine. Nu știu cum, nu e important, esențial este să ne simțim aproape! Astfel vom fi mai puternici chiar dacă nu vom avea puterea. E un paradox! Dar ce mai contează nuanțele atât timp cât sufletul și mintea pot fi puternice?
Așadar dragii mei cititori, vechi și noi, iată-mă re-venit printre voi. Vă voi vorbi în fiecare zi de luni, în această rubrică personalizată. Orice reclamații, înjurături și doleanțe le puteți trimite redacției ([email protected]). Vor ajunge la mine și voi răspunde tuturor! Așa cum la teatru îmi respect publicul-spectator, tot așa îmi voi respecta, și la ziar, publicul-cititor!
Scuturați-vă de letargia asta ancestrală tipic românească și haideți să purcedem la drum împreună. Să nu-i mai lăsăm pe politicieni să ne penetreze… Sau vă place?
Sorin Oros
