Motto: „Aici la noi, românul e român numai împreună cu maghiarul, iar maghiarul e maghiar numai împreună cu românul! Timotei Cipariu
Menționez, din start, că nu am absolut nimic cu ungurii care trăiesc în România. Cu unguroaicele am avut… și mi-a plăcut. Nu am nimic nici cu sașii, șvabii, ucrainienii, lipovenii, bulgarii, sârbii, evreii, albanezii, turcii ori grecii, care trăiesc și muncesc în vechea Dacie. Sunt cetățeni români de naționalități diferite, și au aceleași drepturi și obligații ca și mine. Am, însă, ceva cu U.D.M.R.-ul. Așa cum am și cu P.S.D.-ul. Deci, sunt rezonabil, scorul e 1-1. De ce nu-mi place P.S.D.-ul nu mai explic. Am scris destul despre „ciuma roșie” și îmi crește tensiunea doar când aud numele ei. O să vă spun de ce nu-mi place U.D.M.R.-ul. Și de ce îmi plac ungurii și unguroaicele. Nu e niciun paradox: urăsc organizația, dar îi admir pe alegătorii ei.
Fiind ardelean, am crescut alături de unguri. Ne jucam toți împreună; Sorin, Bela, Lucian, Attila, Radu, Istvan, Codruța, Eva, Claudiu, Amos, Ionuț, Iozsi… Nu ne-am certat pentru Ardeal, ci în Ardeal, așa cum fac, adesea, copiii la joacă. Adolescent fiind, am iubit ce-a dat Domnul; o Crină, o Timee, o Monică, o Erzsebet, o Dană, o Eniko, o Cristină sau o Erikă… Nu am discutat cu ele, printre săruturi și atingeri lascive, despre autonomia Ardealului, ci despre visele noastre comune, într-un oraș din Ardeal. Apoi am „intrat în câmpul muncii”. Colegi români și maghiari; Radu, Iștvan, Vlad, Rappert, Marius, Lazslo, Cristian, Aba, Dorina, Agnes, Adriana, Zita, Camelia, Rita… Am colaborat, unii cu alții, am băut împreună, am suferit împreună. Nu am discutat despre autonomia Ținutului Secuiesc, ci despre autonomia actului artistic. Așadar, îmi este foarte clar că ungurii de rând nu cer Ardealul. Ei trăiesc împreună cu noi, românii, în Ardeal, intră în aceleași gropi de pe șosele, plătesc aceleași impozite la A.N.A.F., fac cumpărături din aceleași piețe, beau aceeași pălincă, mănâncă același salam cu E-uri și sorb același îndulcitor, aspartam. Se fut așa cum ne futem noi, nasc așa cum nasc româncele, și mor fix ca și românii: în accidente de mașini, de cancere ori de boli cardiovasculare. Ah, unii se mai sinucid… exact așa ca românii. Ce nu fac ei, însă, și de ce spuneam că mi-s dragi. Ei, hunii, nu sunt atât de răi, unii cu alții, nu sunt atât de dezbinați. Sunt uniți și participă împreună, și la bine și la rău. Cel mai bun exemplu de unitate, de colaborare și de sprijin este cultura. În timp ce românii nu dau doi bani pe cultură, ungurii investesc în acest domeniu, totul. Iar cultura face, desigur, diferența. Sălile de teatru, la spectacolele ungurești, sunt arhipline. Sponsorii lor se înghesuie să-i ajute, așa cum se-nghesuie românii, mult prea pătrunși de Domnul, să mozolească moaște. Românul merge la un sponsor să-i ceară bani pentru spectacol, iar ăla, semianalfabet dar plin de bani „munciți corect” îi spune că nu-l interesează teatrul. Când merge ungurul, chiar dacă și sponsorul său e semianalfabet îi bagă-n cont suma cerută. La orice eveniment cultural unguresc, sala e plină, la români e aproape goală. Vine un spectacol din Ungaria în Ardeal, publicul se calcă pe bombeuri. Când vine unul de la București în Ardeal, găsești destule locuri libere în sală. Excepție a făcut Odeonul anul trecut, la Satu Mare, dar atunci a umplut sala partidul. Că erau alegeri. Și erau „moca” invitațiile. Motiv pentru care sala a fost plină de membri roșii, iar publicul iubitor de teatru a rămas afară.
Iată de ce cetățenii maghiari din România trebuie admirați. Pentru că sunt uniți, educați și culți. Sunt rafinați. Desigur, au și ei bolnavii lor, extremiștii lor, dar ăștia se anulează reciproc cu românii de același fel. Oamenii de rând au aceleași probleme, aceleași speranțe. Au aceleași iubiri și dureri, deopotrivă. Sunt mii de familii mixte în Ardeal, iar acestea au laut naștere din iubire. Oamenii se iubesc și se urăsc la fel, în orice limbă. Și într-un cuplu mixt, și într-unul normal. Când o unguroaică divorțează de soțul român îi cere doar pensia alimentară pentru pruncul făcut împreună, nu și zece hectare din Ardeal. Problema e simplă. Deși nu are sorginte romană, poporul maghiar e condus după același principiu milenar, care nu dă greș: „Divide et impera”! Iată de ce, așa cum spuneam la început, urăsc U.D.M.R.-ul. Această organizație pe criterii etnice este, în primul rând, puțin paralelă cu legile României, fiind o organizație cu o platformă culturală care face și politică, dar neînregistrată în mod legal ca partid politic. Însă e tolerată de 28 de ani. Mereu au fost la guvernare, mereu au avut miniștri, senatori, deputați. Mereu au promis că vor face, și mereu n-au făcut. Mereu cer Ardealul, mai voalat sau mai direct, și mereu rămân fără el (deși unii locuiesc chiar în Ardeal!). Mereu se îmbogățesc la fel ca și P.S.D.-iștii, și mereu pălmașii lor se chinuie și o duc greu. Mereu votează, dacă au vreun interes politic, și mereu se abțin, dacă n-au. Iar paralela cu P.S.D.-ul e valabilă și la căpeteniile lor. Hunii Marko Bela, Lazslo Tokes, Gyorgy Frunda și Kelemen Hunor o duc bine. O duc foarte bine. Despre „Drujba lui Dumnezeu”, Verestoy Attila, omul care a tăiat verdele pădurilor știm cu toții. E liber. Toți sunt liberi. Doar ungurii de sub ei sunt ocupați. Mai ales cei din Harghita și Covasna, care nu au drumuri, nu au locuri de muncă, nu au zâmbete. Au doar promisiunile răscoapte ale liderilor lor. Ungurul, secuiul și românul din Ținutul Secuiesc mănâncă aceeași pâine, circulă pe același drum neasfaltat și plătește același impozit. Exact ca și românul din Băicoi, turcul din Cogealac ori cehul din Cehu Silvaniei. Altfel spus, ,,pulimea” suferă și speră, „pizdoșii” râd și prosperă. „Ciuma roșie” ori „ciuma verde” e același lucru, cu un plus de rafinament pentru cei verzi. Asta pentru că hunul Hunor nu a umblat niciodată în sandale cu ciorapi albi, așa ca și românul Dragnea. Mă tem că ungurii știu că la sandale nu se poartă ciorapi niciodată. Și că ăștia, ciorăpeii, se spală în familie.
Cât despre Ardeal, știm cu toții că n-o să-l ia nimeni niciodată. Dar e o „pisică” bună de arătat, din când în când. Iar dacă vreun ultranaționalist ungur vrea să-l ia, să-și pregătească roaba. Îl va ajuta, cu siguranță, un ultranaționalist român, care i-o va încărca.
Sorin Oros
P.S. Aberația cu posibilitatea ca data de 15 martie să fie sărbătorită în România, de către cetățenii maghiari, doar celor doi „ciumați” le putea trece prin cranii. Eram singura țară din lume cu două zile naționale!
