Sfânta Scriptură sau Biblia (cuvântul “biblie”, de origine greacă, înseamnă “cărți”) este colecția cărților sfinte care cuprinde Descoperirea dumnezeiască. Se împarte în două părți: 1.Legea Veche sau Vechiul Testament (în care găsim cuvântul/învățăturile lui Dumnezeu către oameni înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos, având 39 de cărți canonice, la care se adaugă 14 cărți bune de citit); 2.Legea Nouă sau Noul Testament (în care întâlnim Descoperirea dumnezeiască adusă în lume de către Fiul lui Dumnezeu întrupat, având 27 de cărți canonice, dintre care amintesc cele patru Evanghelii, scrise de Matei, Marcu, Luca și Ioan, precum și Faptele Apostolilor, epistolele unora dintre Sfinții Apostoli și Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan). Sfânta Scriptură a fost scrisă sub insuflarea/inspirația Duhului Sfânt, Care a luminat mintea unor bărbați aleși (profeți, apostoli) spre a înțelege cuvântul lui Dumnezeu, păzindu-i să nu greșească în scrisul și propovăduirea/predica lor. Ȋn acest sens, Sfântul Apostol Pavel consemnează: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură” (II Timotei III; 16), iar Sfântul Apostol Petru zice: “Nu prin voia oamenilor s-a făcut vreodată proorocire, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, fiind purtați de Duhul Sfânt” (II Petru I; 21). Fiecare carte scripturistică este împărțită în capitole, iar capitolele în versete; când scriem, de exemplu, Matei X; 15, vom căuta în Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul zece, versetul cincisprezece.
Prin sintagma “canonul cărților Sfintei Scripturi” înțelegem totalitatea cărților sfinte insuflate de Dumnezeu (lista acelor cărți), existând un canon al cărților Vechiului Testament și un canon al cărților Noului Testament. Condițiile, pe baza cărora cărțile au fost acceptate în canonul biblic, sunt: 1.învățătura cuprinsă în ele să fie descoperită de Dumnezeu prin insuflare; 2.învățătura descoperită în ele să fie garantată de Biserică (Biserica a garantat învățătura pe baza vechimii și apostolicității, după regula lui Tertulian: acel lucru e mai adevărat care e mai vechi, care e de la început și acel lucru e de la început care vine de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost sfânt în Bisericile Apostolice). Sfânta Scriptură a fost scrisă de-a lungul a 1500 de ani, ultima carte din Noul Testament fiind elaborată în urmă cu aproximativ 1900 de ani (de la Moise, anul 1400 î.Hr. și până la Apocalipsă, anul 100 d.Hr.).
Sfânta Scriptură reprezintă “Cartea cărților”. Aceste cărți sunt comoara cea mai prețioasă de lumină și mântuire, pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor, Biserica păstrându-le ca pe un odor de mare preț și folosindu-le ca pe un izvor de apă vie, din care avem posibilitatea să extragem învățătura cea dumnezeiască. Biblia cuprinde învățături mântuitoare și folositoare, pentru că ne vorbește despre Dumnezeu și despre mântuirea noastră în comuniune cu Dumnezeu prin Hristos, cu ajutorul harului Duhului Sfânt. Ea ne învață cum să trăim după voia lui Dumnezeu, împărtășindu-ne adevărul/Adevărul și având puterea covârșitoare de a preface sufletele păcătoase în Sfinți. Cu toate acestea, Sfânta Scriptură nu poate, ea singură, să ne călăuzească pe calea mântuirii, ci numai în Biserică, împreună cu Sfânta Tradiție (despre care vom vorbi în numărul viitor): “Unde este Biserica, afirmă Sfântul Irineu al Lyonului, acolo este Duhul lui Dumnezeu și unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica și tot harul, iar Duhul este adevărul”.
Sfânta Scriptură, în multe părți ale ei, nu se poate înțelege ușor. Sfântul Apostol Petru spune despre epistolele Sfântului Apostol Pavel că “în ele sunt lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neînvățați și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru III; 16). Doar Biserica poate să interpreteze fără greșeală Sfânta Scriptură, fiindcă numai Biserica este păzitoarea, tâlcuitoarea și propovăduitoarea fără greș a Descoperirii dumnezeiești. Prin Sfinții Apostoli, Mântuitorul a dat Bisericii făgăduința Sa sfântă că va rămâne cu ea până la sfârșitul veacurilor; de asemenea, Dumnezeu-Tatăl a trimis pe Duhul Sfânt să păzească Biserica de orice greșeală: “Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte am poruncit vouă; și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Matei XXVIII; 19-20); “și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, ca să rămână cu voi în veac, Duhul Adevărului” (Ioan XIV; 16-17); “iar Mângâietorul, Duhul Cel Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl întru numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte de toate câte am grăit Eu vouă” (Ioan XIV; 26). Oricine poate să citească Sfânta Scriptură, însă nu și să o tâlcuiască (explice) și să învețe pe alții: “Aceasta trebuie s-o știți mai întâi de toate, căci nicio proorocie (învățătură) a Scripturii nu se tâlcuiește după bunul plac al fiecăruia” (II Petru I; 20); “Oare toți sunt Apostoli? Sau toți prooroci? Sau toți învățători?” (I Corinteni XII; 29).
Pentru citirea cu folos a Sfintei Scripturi se cere: 1.să facem parte din Biserică și să stăm sub neîntrerupta îndrumare a slujitorilor ei (cine nu ascultă de Biserică, nu ascultă de Hristos-Domnul, iar cine se leapădă de Biserică, se leapădă de Hristos-Domnul; de aceea, Mântuitorul le spune Apostolilor Săi: “Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă și cine se leapădă de voi, de Mine se leapădă, iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” – Luca X; 16); 2.să avem credință nestrămutată în cuvântul lui Dumnezeu și în Biserică, ea fiind cea care îl propovăduiește fără nicio schimbare, adăugire sau știrbire; 3.să avem bună cucernicie, gând bun și sincer de a ne întări credința și a ne îndruma spre săvârșirea faptelor bune. Celor care îndeplinesc aceste condiții, Domnul Iisus Hristos le spune: “Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el” (Luca XI; 28), iar celor care fac altfel, le zice: “Vă rătăciți, neștiind Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu” (Matei XXII; 29). Se cuvine să citim Sfânta Scriptură cu smerenie, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, cerându-I mai înainte ajutorul ca să o înțelegem și având dorința caldă de a ne lumina ființa prin cuprinsul ei, aducând roade bune și de folos. Dacă ni se ivesc nelămuriri când citim Sfânta Scriptură trebuie să mergem la preotul bisericii noastre, dezvăluindu-i tot ce avem în suflet. Preotul, ca slujitor al Bisericii, rânduit în parohie, prin Hirotonie canonică, pentru sfințirea credincioșilor și păzirea lor de abateri de la dreapta credință și dreapta viețuire, ne va da toate lămuririle necesare.
Sfânta Biserică prețuiește foarte mult Sfânta Scriptură, citindu-se sau cântându-se pasaje din ea la toate slujbele din cadrul cultului divin public (Apostolul, Evanghelia, Paremii, Psaltirea). Când pătrundem în biserică ne însemnăm cu Sfânta Cruce, ne închinăm și sărutăm Sfânta Evanghelie, fiindcă ea Ȋl închipuie pe Ȋnsuși Domnul Iisus Hristos (și cuvântul Său), ca și cum ar fi de față în lăcașul de închinare.
Doamne, dăruiește-ne sănătate și înțelepciune spre a cunoaște, trăi și mărturisi credința cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Ȋnvățătură de credință creștină ortodoxă”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, București, 2000, pp. 19-30. 2.“Catehism creștin ortodox”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, București, 1990, pp. 11-13. 3.“Catehism ortodox”, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 10-14.
Preot dr. Cristian Boloș
