Pensionarii cu venituri sub 2.574 lei vor beneficia în acest an de un ajutor financiar de 800 de lei, conform unui proiect de ordonanță publicat de Ministerul Muncii, aflat în dezbatere publică. Sprijinul va fi distribuit în două tranșe egale, de câte 400 de lei, în lunile aprilie și decembrie.
Această sumă nu va fi luată în considerare la stabilirea plafonului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor sau pentru contribuția individuală a celor care beneficiază de bilete de tratament balnear. Totodată, ajutorul financiar nu va fi acordat pensionarilor care au reședința în străinătate.