Steaua s-a impus fără emoții în fața echipei care era considerată drept principala contracandidată în lupta pentru titlul din acest sezon. Elevii lui Reghecampf au trecut cu 3-0 de CFR Cluj, iar golurile au fost marcate de Piovaccari, Adi Popa și Cristi Tănase.
În urma acestui rezultat, diferența dintre cele două echipe s-a mărit la 4 puncte, însă Steaua are și două restanțe, astfel că există șansa ca ecartul să ajungă până la 10 după disputarea acestora.
Bilanț net favorabil Stelei
Victoria de sâmbătă seara a fost cea de-a 9-a obținută de Steaua în fața CFR-ului din 2005 încoace. Din acel an, în care ardelenii au promovat în Liga I, cele două formații s-au înfruntat de 19 ori, iar clujenii s-au impus o singură dată: chiar în prima partidă, jucată pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, pe 6 noiembrie 2005. Atunci, trupa din Gruia câștiga cu scorul de 1-0.
După acea confruntare, Steaua nu a mai cedat niciuna dintre cele 18 partide care au urmat în compania CFR-ului (9 victorii, 9 egaluri).
Cea mai mare diferență din meciurile directe
Înfrângerea suferită sâmbătă seară pe Ghencea, cu 0-3, este cea mai drastică pentru CFR în istoria partidelor directe. Cu toate că a mai cedat de alte 8 ori în fața roș-albaștrilor, formația din Gruia a făcut-o la o diferență de două goluri (de 5 ori) și de un gol (de 3 ori).