joi, aprilie 18, 2024
AcasăSportNationalSteaua a pierdut acasă cu Ceahlăul

Steaua a pierdut acasă cu Ceahlăul

Steaua a pierdut primul meci în acest sezon, acasă, cu Ceahlăul Piatra Neamț, 0-1. Imediat după partidă, stelistul Alex Chipciu a insinuat că arbitrul Lucian Rusandu i-ar fi defavorizat pe roș-albaștri la comandă.

Am avut două penalty-uri, ambele la mine și m-a eliminat. Eu știu cine este acest arbitru, îl cunosc, că doar am jucat și eu la Brașov și știu în ce direcție trage”, a declarat Chipciu, aluzie la fostul președinte de club al echipei de sub Tâmpa, Dinu Gheorghe, în prezent la Astra.

Acuzațiile stelistului au fost negate de președintele giurgiuvenilor.„Nu mă simt vizat în niciun fel de ce a spus Chipciu. E un nebun, cine știe ce e în capul lui! Nu am nicio legătură cu arbitrul Rusandru, nu am schimbat mai mult de zece vorbe cu el în viața mea. Rusandru e genul de arbitru care, dacă îi reproșezi ceva, nu te bagă în seamă. Nu știu ce vrea să spună Chipciu, dacă știe el ceva din perioada petrecută la Brașov, să dezvolte subiectul! Uitați-vă ce rezultate a avut Brașov cu acest arbitru la centru și o să vă dați seama”, a declarat Dinu Gheorghe, citat de Prosport.

De altfel, nu doar președintele Astrei îl contrazice pe Chipciu, ci și cifrele seci ale partidelor Brașovului arbitrate de Rusandu. Doar trei meciuri ale ”stegarilor” a ”fluierat” acesta: două înfrângeri (1-2 cu Voința Sibiu și 0-5 cu CFR Cluj) și o remiză (1-1 cu Ceahlăul). La niciuna dintre partide Dinu Gheorghe nu era angajat la FC Brașov.

Și site-ul oficial al Stelei incriminează arbitrajul centralului de la partida cu Ceahlăul.  „Arbitrul Rusandu s-a aflat într-o zi cel puțin neinspirată, i-a favorizat de fiecare dată pe nemțeni”, se arată în cronica meciului găzduită de site-ul www.steauafc.com.

În minutul 90 plus 2, când Chipciu a scăpat spre poarta lui Calancea, a fost faultat în careu de Dumitraș și a fost sancționat pentru simulare. De asemenea, cu două minute mai devreme, la un corner executat de către Sânmărtean, Dumitraș l-a faultat clar pe Chipciu în careul de 6 metri, chiar sub ochii lui Rusandru, care a întors privirea și a lăsat faza să continue. Cel de-al treilea penalty neacordat s-a produs în minutul 20, când Dumitraș l-a faultat în careu, aproape de linia de 16 metri, pe Stanciu, acordând, în loc de lovitură de pedeapsă, corner, deși ultimul jucător care atinsese mingea fusese mijlocașul Stelei”, se mai arată pe site-ul grupării roș-albastre.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente