joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleSute de sătmăreni s-au vaccinat în piețele din Satu Mare

Sute de sătmăreni s-au vaccinat în piețele din Satu Mare

Maratonul Vaccinării a continuat și weekendul trecut la Satu Mare. De această dată evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, în Piața Mare, și duminică în Piața de Vechituri. 510 sătmăreni s-au vaccinat în aceste centre de vaccinare, astfel că putem nota o nouă reușită din cadrul maratoanelor vaccinării la Satu Mare.

Prezent la finalul acțiunii, subprefectul Lavinia Kiss a felicitat echipa medicală, registratorii și voluntarii SMURD și le-a mulțumit pentru efort.

Potrivit Instituției Prefectului, peste două săptămâni acțiunea va fi reluată în cele două puncte de vaccinare. Însă până atunci, vineri, 4 iunie, caravana vaccinării se mută în Piața Someș din municipiul Satu Mare.

Și aici sătmărenii se vor putea vaccina la liber, adică fără programare, și doar pe baza unui act de identitate.

SURSA FOTO: Instituția Prefectului Satu Mare

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente