joi, aprilie 25, 2024
AcasăEducatie&CulturaȚâpuritura oșenească ar putea intra în Patrimoniul UNESCO

Țâpuritura oșenească ar putea intra în Patrimoniul UNESCO

Marți, 16 noiembrie am sărbătorit „Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO”. Judeţul Satu Mare are un element unic care urmează să fie introdus pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial – UNESCO, și anume „țâpuritura”.


Instituția de cultură condusă de omul de cultură Robert Laszlo, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, a făcut primele demersuri în primăvara acestui an, astfel printr-o adresă către Ministerul Culturii, la Comisia Națională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial, „țâpuritura” din Țara Oașului să fie înscrisă în Inventarul Național al Elementelor Vii de Patrimoniu Cultural Imaterial din România.

Țara Oașului este o zonă folclorică atipică, situată în partea de nord – est a județului Satu Mare, lângă granița cu Ucraina, iar izolarea ei a contribuit decisiv la păstrarea formelor tradiționale de cultură, care sunt unice în spațiul românesc. Chiar dacă se învecinează cu Maramureșul, ori cu zona Codrului, Oașul are o puternică particularitate, unde ancestralul se încăpățânează să-și păstreze în esență, forța imuabilă.


Țâpuritura este una din formele de trăire tipică, o modalitate aproape stranie de afirmare a valorii individuale într-un context social bine determinat și reprezintă o expresie a trăirii genuine, fiind specifică doar Țării Oașului. Spre deosebire de strigăturile din alte arealuri folclorice, țâpuriturile au ceva spectaculos în ele, o dezlănțuire de vitalitate frustă, poate provenită din ritualurile precreștine.
Țâpuritul este o modalitate arhaică de expresie și ea nu este întâlnită decât în Țara Oașului.

Nicăieri în altă parte, nu poate fi întâlnită o asemenea practică vocală, care dinamizează spectaculosul danț al oșenilor. Dacă un ceteraș este apreciat pentru virtuozitatea sa, țâpuritorul este prețuit pentru puterea glasului său, atât de aproape de sunetele naturii, dar și pentru mesajul pe care acesta îl transmite prin intermediul unui semnal sonor acut. Prin țâpuritură, oșeanul își afirmă identitatea, forța sa vitală, bucuria de a trăi.

Mesajul transmis de țâpuritor este unul lapidar, dar plin de conținut. Este un ritual grav care excede cadrul ludic al distracției superficiale. Țâpuritura este, în esență o spectaculoasă alternanță de sunete primordiale. O transpunere aproape viscerală a bucuriei fruste de a trăi, a libertății și victoriei unei vitalități perene, cu conștiința că omul este parte integrantă a naturii.

Sursa: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente