vineri, aprilie 19, 2024
AcasăDivertismentȚara minunilor naturale în orice sezon

Țara minunilor naturale în orice sezon

Știm că cel mai probabil nu-ți stă mintea la vacanțe tocmai acum, dar pandemia se va sfârși la un moment dat și până atunci nu strică puțină fantezie în viața ta. De ce să nu începi de acum să visezi la o vacanță de succes, de exemplu într-o țară în care natura este la putere? Tuturor ne-au lipsit peisajele verzi și spectaculoase, mai ales în perioada în care eram închiși în case. 

Ne putem lua așadar revanșa pentru timpul pierdut și nu oricum, ci cu o excursie de zile mari. De cum a trecut pericolul, cumpără bilete de avion spre Norvegia și bucură-te de peisaje naturale cum ți-e dat să vezi o dată în viață. Află din rândurile următoare cu ce peisaje superbe se laudă Țara Fiordurilor. 

Fiordul Geiranger 

Era absolut imposibil să nu începem cu un fiord tocmai în țara lor, nu-i așa? Ei bine, această minune naturală face parte din Patrimoniul Unesco. Echipează-te cu răbdare dacă vrei să ajungi să-l vezi, periplul până la el este destul de dificil, dar merită. Aventura va include un drum pe poteca trolului, adică Trollstigen și serpentine și trecători presărate cu piscuri înzăpezite. 

Cascada Voringfossen 

Cea mai cunoscută cascadă din Norvegia are o cădere în trepte, de 180 de metri, fiind doar a 83-a cea mai înaltă cascadă din țară. Totuși, nu prin înălțime vrăjește, ci prin peisajul natural extrem de atrăgător ce o înconjoară. Aceasta se află într-o vale dintre Oslo și Bergen denumită Måbødalen și este obiectiv turistic încă de acum 200 de ani. Nu rata nici hotelul din vârf, chiar dacă va fi nevoie să urci 1500 de trepte pentru a-l descoperi. 

Aurora boreală și Soarele de la miezul nopții

Există anumite peisaje de care te poți bucura doar într-o anumită zonă din lume și Aurora boreală reprezintă o astfel de atracție unică. Acest fenomen natural nu reușește totuși să eclipseze o altă minune, faptul că în anumite părți ale țării ai parte de lumină 24 de ore din 24. Denumit și midnight sun, acest fenomen se poate observa doar vara în cercul arctic și antarctic și localnicii îl apreciază atât de tare încât te poți bucura de festivaluri și croaziere în cinstea lui. 

Capul Nord 

Cel mai nordic punct al continentului european nu va fi ușor de atins, dar excursia și mai ales peisajul oferit de Nordkapp merită cu vârf și îndesat efortul depus. Panorama superbă este pusă în valoare și datorită faptului că soarele nu apune între 14 mai și 29 iulie, oferindu-ți astfel ocazia de a te bucura de multe nopți albe. În lunile de vară, obiectivul turistic care se ridică la 300 de metri deasupra nivelului mării atrage în jur de 200.000 de vizitatori. Dacă ai ajuns până în acest punct nu rata satele de pescuit din zonă și papagalii de mare, denumiți și pufini. 

Limba trolului 

Am lăsat la final obiectivul turistic preferat al amatorilor de senzații tari: Trolltunga. Limba trolului reprezintă o formațiune stâncoasă extinsă deasupra unei prăpăstii, la 700 de metri deasupra apei. Panorama înspre lacul Ringedalsvatnet merită însă toate emoțiile. Începe de pe acum să plănuiești această aventură!natgeo.ro

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente