miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăsusTarifere de roaming în UE vor fi desființate

Tarifere de roaming în UE vor fi desființate

Parlamentul European a votat, joi, in favoarea eliminării tarifelor de roaming, iar măsura ar putea fi adoptată până la finalul anului 2015.

Decizia face parte dintr-un proiect mai amplu “in sprijinul propunerii de regulament al Comisiei Europene pentru un continent conectat (piata unică in domeniul telecomunicatiilor – n.red) “, se arată intr-un comunicat al PE.

Neelie Kroes, vicepresedinte al Comisiei Europene, a salutat votul europarlamentarilor, precizand ca este un exemplu al modului in care UE lucreaza in interesul cetatenilor si ca rolul Uniunii Europene este sa elimine obstacole pentru a face viata locuitorilor sai mai usoara si mai putin costisitoare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente