Acasă Religie Tentația deznădejdii

Tentația deznădejdii

Era post-modernă a atras cu sine transformarea omului în individ, iar individul s-a numit pe sine un „animal rațional”, declarându-se dumnezeul a toate câte sunt. Noua condiție socială pe care și-a însușit-o i-a permis prefacerea lumii într-un carusel al luptei după putere și nicidecum o luptă înspre desăvârșire. Ucigând valorile morale și înlocuindu-le cu legi care îi permit scopul demonic, umanitatea suferă o criză morală, spirituală, intelectuală și de ce nu o dramă a lipsei de iubire.

Astfel am hotărât să vorbesc despre drama tinerilor care țin piept luptei în care intră cu mâinile goale, singurele arme rămânând credința, nădejdea și dragostea, care au fost eradicate încă din fașă. Am gustat din iadul cel amar al deznădejdii, al lumii fără Dumnezeu, al lumii fără suflare. Și am  gustat o gură prea profundă ca să poată fi ușor uitată și mă gândesc, oare, câți din noi au rămas cu același gust când sufletul lor a fost mânjit cu atâta ușurință de răutatea lumii? Vise de aur au fost strânse în pumni și am început să luptăm și am luptat și când am obosit am picat la pământ și-n pulberea amară am găsit durerea și greutatea faptelor noastre care apăsau greu pe umerii noștri și am aflat că asta înseamnă libertatea de a alege… Și a costat scump dorința din alte zile senine, căci drum de trandafiri credeam că va fi viața noastră; pe atunci visam că noi suntem cei care aducem mântuirea în lume, căci în vine deținem „sarea lumii și lumina pământului”, dar firea nostră pervertită s-a întors împotrivă…

Grele au fost și sunt încercările, anevoios drum este să îți recapeți credința de odinioară, să te regăsești pe tine cel de altă dată plin de multe vise… De ce? Pentru că visele noastre egoiste sunt așa cum sunt și faptele noastre și dacă nu vom găsi renunțarea la propriul nostru sine ne vom împietri, înlăturând dimesiunea spiritualității și-a Împărăției care se află înlăuntrul nostru… Suferința neîndestulării, durerea singurătății, moartea noastră spirituală sunt iadul nostru modern în care ne zbatem zi de zi să prindem o fărâmă de rai și totuși ne păcălim în plăceri trecătoare, ne amăgim cu acel mâine infinit și veșnic și nu facem nimic spre a ieși în calea Adevărului. Nu luptăm cu putrejunea firii noastre, să dăruim aproapelui un crâmpei de Lumină și speranță spre comuniunea veșnică. Pare totul deja un mit și ne mințim unii pe alții că ne vrem un bine comun, ne îngropăm în critici mincinoase despre o teorie a binelui. Ne dăm unii altora sfaturi despre ce și cum este bine spre a ajunge la fericirea vieții trecătoare. Dar, tot singuri ajungem în ceasul serii afundându-ne în gânduri, făcând bilanțuri  cum vom proceda mâine ca minciuna noastră să fie tot mai plauzibilă și scuza noastră să nu pară penibilă.

Problema e că, acest penibil este realitatea noastră pe care ne-am creat-o renunțând la princiipile hristologice ale Legii celei Noi… Din păcate facem un spectacol mult prea ieftin în  jurul științei și o punem să stea drept paravan de apărare în fața tuturor mârșăviilor pe care avem plăcerea să le săvârșim cu conștiința împăcată, suținând puternic că așa este etic și sănătos pentru viața și buna noastră funcționare… De fapt, ne permitem luxul de a face crime sociale în masă, curmând vieți profesionale, sociale și mai grav spirituale, cu simplul și scurtul pretext care ne apără conștiința de orice mustrare, că unii ca cei tineri mai au multe de învățat și nu sunt buni, merituoși să își câștige existența din proprile pregătiri, deoarece nu dețin experința necesară… Demonică scuză, de-a dreptul, încât îți stârnește râsul, acela al hazului de necaz, văzând, astfel, ascuns în vorbele lor blânde și calde care îți propovăduiesc răbdare, că ai nevoie să obții experiență ca să primești un drept care ți se cuvenea deja și, totuși, nu au nici măcar interesul să îți ofere șansa să îl câștigi. De fapt, ce vor să obțină cu asta? Vor și așteaptă să te întorci ca un lup înfometat din goana după supraviețurie, iar când te-ai întors ești numai bun, ca o oaie în piele de lup… Uns, de acum, cu toate alifiile, pentru a le împlini mârșăviile și mizeriile sub dulcele pretext al binelui capitalist.

Of, dar, cât vai și câtă osândă avem, căci transformăm acele suflete nevinovate în sumbre și temute arătări, făcându-ne nouă rău și tot acel hazard al bunăstării materiale se întoarce înpotriva noastră, mâncându-ne zi de zi tot mai mult, ca o molimă ce bântuie întru amiaz, cum spune de altfel și Psalmistul… Dar, tot ce am spus până acum pentru unii ca aceștia pare o comedie ieftină pentru demenții mistico-moraliști care încă nu și-au realizat succesul și nu vor să îmbrățișeze bunăstarea lumii, aceștia fiind, doar niște așa zise – cazuri sociale. Odată înfometați, ei așteaptă să ne întoarcem urlând ca lupul la lună și să fim gata să devorăm pe oricine și orice lucru care ne iese în cale, la fel ca și inchizitorul lui Dostoievski, dar, mai mult, mai nou, prin cele mai înalte și complexe strategii de marketing și management. Și iată, gata, e prezent iadul, fără a mai fi nevoie de alte forțe nevăzute care să  lupte, căci singuri ne luptăm noi, să ne distrugem și parcă dinadins ne cerem iadul încă de pe acum. Și toate acestea pentru ce? Pentru un scurt și pasager moment de plăcere, care atrage după sine o dependență, care este teribil de cruntă și dureroasă, substituindu-ne astfel personalitatea și libertatea noastră de a alege. Nu mai suntem liberi să alegem, ci suntem robii propriilor noastre strategii ieftine ale plăcerii, ale păcatului… De fapt, ce e plăcerea?

Plăcerea (dependența) e un fapt social, pe care l-am dobândit fie prin educație, fie prin moștenire sau alipirea noastră la niște valori, tot de oameni create mai mult sau mai puțin, care ne oferă un confort psihologic, interior și material. Atenție! Am spus interior sau psihologic, nicidecum spiritual sau duhovnicesc. Faptul social, sumă a fenomenelor ce se petrec înlăuntrul unei societăți, se recunosc fiind ca atare atunci când un grup mai mare sau mai mic de indivizi, subliniez indivizi, nu oameni, căci umanitatea este o altă emisferă, una transcendentală cu potențial divin și nicidecum una pur evoluționistă, socială și capitalistă. El (faptul social) conține normele de funcționare și reglementare a spațiului și timpului concret de aplicabilitate, valorile fiind de natură ieftină, fără fond, doar de formă, să poată suține o nepăsare continuuă… De fapt, orice fapt, nu faptă, în sine este un act comun al mai multor indivizi, care conectează o masă de oameni, o societate sau mai multe societăți cu activități și răspunsuri comune la funcționarea ei într-un district de activități care îi unește prin procese de socializare și resocializare organică.

Toată această mascaradă pornește din firea îmbolnăvită de păcat, din stricăciunea și nimicnicia firii noastre, ea fiind o maladie cronică ce se răsfrânge asupra tuturor prin moștenire, astfel că, lăsându-ne prostiți de plăceri trecătoare ne adunăm în societăți sub mâna unui conducător egoist, care nu are o pornire iubitoare, izbăvitoare din vâltoarea durerii, ci este un arbitru feroce în lupta după putere. Oricum, ar fi o prostie din partea noastră să credem că vom construi aici pe pământ o societate utopică a raiului, în lumea noastră pervertită prin păcatul strămoșesc. Balanța este perfect înclinată, neexistând în lumea noastră bine fără rău și rău fără bine, până la trecerea prin moarte la viață; totuși, în loc să luptăm spre desăvârșirea mântuirii în Hristos, luptăm să distrugem orice fărâmă sau sămânță de bunătate ce nutrește în conștiința noastră prin simplul fapt că așa sunt și ceilalți.

Cu toate acestea, voi spune că toți oamenii sunt frumoși, ei însumând coroana creației, iar frumusețea acestei specii se răsfrânge asupra întregii lumi până în transcendent. Într-adevăr, nu pot ascunde faptul că această frumusețe, cum am menționat mai sus, a fost pătată și pervertită, iar omenirea ajunge supusă greșelii, tinzând mereu să facă greșeli, pe care – prin natura sa adamică de după cădere – nu are aptitudinea de a le îndrepta. Însă, o dată cu venirea salvatoare a Cuvântului, omul a fost reorientat spre originea sa primordială, repus în dialog direct cu divinitatea spre trecerea din moarte la viață. Deci, după cum spuneam, toți oamenii sunt frumoși, dar în relațiile lor și acțiunile (faptele) lor sociale sau personale cu ceilalți pot deveni și pot fi fatali.

Deci… Eu, omul, fără o falsă smerenie (modestie), trebuie să admit că sunt chip al lui Dumnezeu și am în mine un potențial, fără doar și poate divin (suflare de viață), dar totul ține de alegerile pe care doresc să le fac spre mântuire și toate acestea, doar dacă doresc să ajung chip al Chipului prin asemănare, după modelul dat de însuși Dumnezeu-Omul, având încă dinaintea existenței noastre liberatea de a alege. Alegerile noastre, de multe ori, stau în strânsă legătură cu mediul social din care facem parte și din care dorim să facem parte la momentul actual, iar nereușitele noastre țin de evoluția noastră spirituală și psihologică și nicidecum de vreun „destin venit de sus”.

Totodată, toată această pledoarie ar părea ieftină și fără cusur dacă nu am crede cu tărie într-o antropologie creștină, în care omul este om printr-un act al  creației desăvârșite, divin-trinitară care stă la baza modelului și actului suprem de desăvârșire al iubirii și nicidecum un individ care este rezultatul unei lungi sau rapide evoluții. Această credință antropologică pornește din rațiuni pure și nicidecum dintr-un enigmatic și efemer vis al unui rătăcit care necesită reabilitare, realitatea noastră actuală revelându-ne tot mai tare faptul că toți suntem asemănători ca și constituție biologică, dar ca și construcție interioară fiind total diferiți, fiecare având un mod unic de a percepe realitatea înconjurătoare și de-a o asuma diferit, în funcție de experiențele trăite încă de la conceperea sa ca om în pântecele maicii sale.

            Teolog Tarța Alexandra

- Advertisment -

Cele mai populare

Lucruri inedite pe care nu le știai despre cafea

Pentru multe persoane, consumul de cafea este un adevărat ritual zilnic. Românii nu sunt printre marii consumatori de cafea la nivel european...

Joe Biden a schimbat din prima zi deciziile lui Trump

În primele ore după ce a devenit președinte al Statelor Unite, Joe Biden a semnat 17 decrete prezidențiale. Primul a făcut obligatorii purtarea măștii și...

Bucuresti relaxează restricţiile

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunțat miercuri că, dacă rata cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori se va menține sub 3...

Facultatea şi viaţa studentului în 2021

Odată cu începerea semestrului al doilea, majoritatea școlilor se vor redeschide, în timp ce revenirea studenților la cursuri în format fizic este...

Comentarii recente