În mașina unui maramureșean care ieșea din țară, polițiștii de frontieră au descoperit 2.168 pachete de țigări. Șoferul a fost amendat de inspectorii Antifraudă cu 40.000 lei, iar marfa a fost confiscată.
Joi, 6 martie, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a ieși din țară Ioan B., în vârstă de 35 de ani, din Rozavlea, județul Maramureș. Bărbatul conducea un autovehicul Mercedes Sprinter, înmatriculat în Franța, cu care tracta o remorcă.
Polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrătorii DRAF Oradea au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, iar în remorcă au descoperit 2.168 pachete de țigări cu timbru fiscal românesc, în valoare de 31.056 lei.
Lucrătorii DRAF Oradea l-au sancționat pe conducătorul auto cu amendă contravențională în valoare de 40.000 lei, iar țigările au fost reținute în vederea confiscării.