vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleInternationaleUn an de război în Ucraina

Un an de război în Ucraina

ucraina

Militanți proruși preluau pe 6 aprilie 2014 controlul asupra sediilor administrației regionale de la Donețk și serviciilor secrete din Lugansk, în estul Ucrainei, declanșând o rebeliune împotriva Kievului care s-a transformat într-un război soldat cu peste 6.000 de morți, relatează AFP pe site.

Acești rebeli se opun prooccidentalilor care au preluat puterea la Kiev în urma manifestațiilor ce au condus la îndepărtarea de la putere a președintelui prorus Viktor Ianukovici. Ostili apropierii de Uniunea Europeană (UE) și Alianța Nord-Atlantică, dorită de către noile autorități, ei afirmă că rusofonii din estul țării sunt amenințați de „junta fascistă” aflată la putere la Kiev.

„La Kiev ni se refuză dreptul să vorbim rusește! Și este reabilitat fascismul. Vrem să fim alipiți Rusiei cât mai repede posibil”, rezuma la vremea respectivă, pentru AFP, Valentina Fiodorova, o pensionară în vârstă de 63 de ani, din Donețk.

Unii se pronunță pentru federalizarea țării și o largă autonomie în cadrul Ucrainei, alții pentru independență. Alții doreau o anexare, pur și simplu, la Rusia, ca cea a Crimeei, cu două două săptămâni mai înainte, care avea să provoace cea mai dură criză dintre Rusia și Occident de la sfârșitul Războiului Rece încoace.

Numeroase orașe trec de partea separatiștilor, iar grupuri de persoane înarmate își fac apariția pe teren. Kievul nu reacționează și lasă impresia că nu mai controlează situația în această regiune minieră și industrială.

În zonele rebele, un referendum este organizat rapid pe 11 mai. Fără nicio surpriză, rezultatul este favorabil independenței. Scrutinul este considerat nul și neavenit de către Kiev și Occident.

– Prezența rusă, în discuție

Kievul lansează la jumătatea lui aprilie o „operațiune antiteroristă” cu scopul de a recuceri teritoriile pierdute. Primele confruntări sângeroase au loc pe 26 mai, pe aeroportul din Donețk. La Moscova, Vladimir Putin cere „încetarea imediată a operațiunii punitive” a Kievului.

„Milioane de ruși și rusofoni trăiesc în Ucraina. Rusia își va apăra întotdeauna interesele”, declara Putin două săptămâni mai târziu, înainte de începerea rebeliunii.

Puțin câte puțin războiul se extinde în est, unde separatiștii câștigă teren în fața unei armate ucrainene dezorganizate. Kievul și NATO denunță venirea masivă din Rusia a unor unități combatante, de blindate și tunuri, care trec frontiera, în parte controlată de către rebeli. Moscova dezminte, recunoscând doar că voluntari ruși luptă alături de rebeli.

În iulie Kievul lansează o ofensivă care pare să inverseze cursul lucrurilor. Rebelii își abandonează platforma de la Slaviansk, iar armata ucraineană recucerește portul strategic Mariupol, la Marea Azov.

La 17 iulie, un Boeing malaysian este doborât într-o zonă devastată de lupte. Beligeranții aruncă vina unul pe celălalt pentru drama soldată cu 298 de morți. Europenii decid, atunci, să adopte, alături de Statele Unite, sancțiuni împotriva Moscovei, acuzată implicit că a furnizat racheta cu care rebelii ar fi doborât avionul.

Însă la sfârșitul lui august separatiștii lansează, la rândul lor, un contraatac. Ei slăbesc lațul din jurul Donețkului și Luganskului, amenință Mariupolul și înfrâng usturător Ucraina la Ilovaisk, unde peste 360 de militari guvernamentali sunt uciși, iar alți 180 sunt dați dispăruți.

„Principala cauză a acestor înfrângeri este prezența trupelor ruse. Fără ruși, am fi terminat treaba la sfârșitul verii”, declară pentru AFP un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor ucrainene de securitate, sub protecția anonimatului.

– Înghețarea conflictului

După luni de eforturi diplomatice zadarnice, Kievul și separatiștii semnează, în septembrie, la Minsk, un acord care prevede un armistițiu și trasează liniile mari ale unei soluționări politice a conflictului, cu o autonomie sporită pentru regiunile rebele.

Însă armistițiul nu durează mult timp, iar confruntările violente continuă, în special la aeroportul Donețk, care cade, la sfârșitul lui ianuarie, sub controlul rebelilor, după nouă luni de lupte.

În februarie, François Hollande și Angela Merkel îi conving pe Vladimir Putin și Petro Poroșenko să-și reafirme susținerea față de acordurile de la Minsk, iar un nou armistițiu este proclamat.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente