vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEconomico-socialSocialUn cetăţean somalez a fost prins în timp ce încerca să treacă...

Un cetăţean somalez a fost prins în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat un cetățean din Somalia care a încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenția de a ajunge în Suedia.

Ieri, 15 martie a.c., polițiștii de frontieră sătmăreni au reținut o persoană care încerca să iasă ilegal din România.

În jurul orei 19.12, polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, împreună cu cei din cadrul Sectorului PF Berveni au reținut, la aproximativ 50 de metri de frontiera de stat, pe direcția localității Oar, o persoană care nu își justifica prezența în zonă.

În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba despre un cetățean somalez în vârstă de 27 de ani, care intenționa să ajungă ilegal în Suedia. Dar pentru că nu deține documente legale în acest sens, a încercat să iasă din România pe jos, pe la frontiera verde.

Drept urmare, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de ieșire din țară prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente