Este în firea editorialiștilor ca la început de an să se hazardeze în tot felul de predicții, mai mult sau mai puțin pertinente.
Începutul de an – o iluzie temporală, la urma urmei – reprezintă mai mult un exercițiu futurologic decât unul al fireștilor bilanțuri.
Și totuși, anul 2014 nu este, mai ales pentru noi, românii, unul oarecare.
Vom avea parte anul acesta, cel puțin în plan politic, de surprize suficiente ca să simțim că trăim.
Alegerile europarlamentare din 25 mai vor amorsa apoi alegerile prezidențiale de la sfârșitul lui noiembrie.
Unde mai pui, că în județul nostru vor avea loc și alegeri pentru Parlamentul României, în Colegiul doi.
Vom avea așadar, un an frământat de patimi politice. Pe acest fond seismic, guvernul va avea de înfruntat rigorile unei crize economice, care pare a fi mai lungă chiar decât tranziția.
Este cât se poate de evident că – cel puțin în plan economic – nu traversăm o epocă fastă. Defapt, întreaga planetă rămâne scufundată în buimăceala unei recesiuni care s-a prelungit deja, alarmant de mult.
În plan politic, cea mai grea misiune o va avea PNL. Rezultatele alegerilor parlamentare vor constitui rațiunea tuturor discuțiilor despre candidatul unic al USL, la prezidențialele de la sfârșitul anului.
Dacă PNL va reuși să convingă electoratul, atunci candidatura lui Crin Antonescu din partea USL este ca și asigurată, însă un accident de parcurs ar putea da peste cap toate solemnele înțelegeri de mai an.
Traian Băsescu nu a făcut altceva decât să pervertească ideea dihotomiei doctrinare într-un front aproape bizar, de luptă împotriva vicleanului locatar cotrocean.
Va fi Crin Antonescu un candidat al dreptei, sau unul al ideii de schimbare a garniturii băsiste?
În orice caz, marele păpușar de la Cotroceni pare a avea o problemă foarte serioasă: pe cine va împinge în ringul prezidențial?
De unde Dumnezeu ar putea scoate un candidat cu care să fure ochii românilor?
Este extrem de dificil ca în câteva luni să ieși pe piață cu un candidat taumaturgic, înspre care românii să-și întoarcă, necondiționat, votul.
Dar nu ar trebui să subestimăm flerul infailibil al acestui populist sa dea, care este gata să speculeze orice amănunt pentru a-l gonfla și a-l transforma într-o comestibilă marotă politică.
Băsescu încă mai tatonează. El mizează în continuare pe tactica loviturii de ultim moment, așa cum a făcut și în 2004, când, plin de regrete și lacrimi, l-a înlocuit, fain frumos, pe Theodor Stolojan la candidatura pentru președinția României, din partea Alianței DA, fix în buza alegerilor.
Două lacrimi și o declarație hohotită, pot bascula milioane de voturi, după cum s-a mai văzut.
Iar paradoxul acestui animal politic feroce, care este Traian Băsescu, constă tocmai subtila armonie dintre un cinism de tarabă și fiorul unei telenovele în care ”și bărbații plâng”!
S-a văzut, cel puțin în ultima vreme, că prezidentul român și-a angajat niște consilieri extrem de eficace, care îi spală pe zi ce trece, imaginea încețoșată de prostiile pe care le-a făcut și le-a spus de-a lungul celor două mandate.
Dacă va reuși să fractureze definitiv frăția uselistă, drumul spre o nouă mărire îi este deschis lui Băsescu.
Și dacă va pune la pământ candidații adverși, Băsescu va ști foarte bine ce are de făcut și va fi necruțător cu toți cei care i-au amărât finalul mandatului.
Din păcate, orgoliile și meschinăriile useliștilor, alimentează din plin strategia de revenire în glorie a lui Traian Băsescu la puntea de comandă a nației.
Pentru că bătălia se dă acum între un USL ulcerat de patimi primitive și Traian Băsescu.
Poate că în pălăria scamatorului marinel se și află deja iepurașul prezidențiabil dar – cine știe – este încă prea devreme ca să fie tras de urechi sub lumina reflectoarelor.
Băsescu așteaptă momentul. El a mizat întotdeauna pe elementul surpriză, pe candidatul providențial, apărut în ultima clipă, ca să salveze ceva. O căpitală, cum a fost Bucureștiul în anul 2000, când a câștigat nesperat, Primăria sau o țară, ca în 2004.
Băsescu nu se grăbește. Lasă ca adversarul să se macine în sterile lupte intestine.
Și apoi va apărea, triumfător, cu iepurașul, ale cărui urechi i se vor zbate între degete. Dar să nu uităm: urechile iepurașului seamănă întrucâtva, cu două degete crăcănate în formă de ”V”, semnul victoriei!
Felician POP
