sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăsusUSL investește în clientela politică, servicii speciale și Parlament în detrimentul stimulării...

USL investește în clientela politică, servicii speciale și Parlament în detrimentul stimulării competitivității economice

USL investește în clientela politică, servicii speciale și Parlament în detrimentul stimulării competitivității economice, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, prim-vicepreședintele PDL Andreea Paul, referindu-se la proiectul de rectificare bugetară aflat pe masa Guvernului.

Ea le-a solicitat celor de la PSD și PNL să vină cu soluții care să ducă la deblocarea mediului de afaceri. În opinia sa, Executivul a fost silit să recurgă la o a doua rectificare negativă pentru a astupa găurile unei guvernări incompetente. “Creșterea economică nu se regăsește în buget”, a accentuat Andreea Paul.

Ea a arătat că PNL și PSD au cheltuit în medie cu 7,7 milioane de euro pe zi mai mult decât au încasat în primele 17 luni de guvernare.  Astfel, USL a acumulat în medie un deficit de aproximativ 230 de milioane de euro în fiecare lună de guvernare. “Investițiile publice s-au redus cu 13%, în timp ce cheltuielile de personal au crescut cu 15%, iar cele cu bunuri și servicii cu 12%, ceea ce înseamnă că în loc să investească, USL a alocat bani aparatului birocratic. Veniturile încasate din impozitul pe profit au scăzut cu 1,3%, ca urmare a deciziilor fiscale haotice. La sfârșitul lunii aprilie 2012 un român putea cumpăra cu 100 de lei 19 litri de benzină. Acum, cu aceeași sumă, mai putem alimenta mașina cu 18 litri”, a detaliat prim-vicepreședintele PDL.

Guvernul ar trebui să ia în considerație adevăratele priorități – faptul că  România este pe ultimul loc în UE la calitatea infrastructurii, sănătate și educație primară. În plus, avem al patrulea cel mai puțin primitor mediu de afaceri din UE, a arătat Andreea Paul. “Guvernarea Ponta dovedește pe zi ce trece cât de grav este să-i lași unui copil jucăriile Puterii”, a conchis deputatul PDL, care a criticat faptul că principalele preocupări ale Guvernului țin doar de risipa banului public.

2 COMENTARII

  1. Ea le-a solicitat celor de la PSD și PNL să vină cu soluții care să ducă la deblocarea mediului de afaceri. Ce povesti de adormit copii…

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente