Deputatul Victor Ponta a anunțat miercuri că va candida la alegerile prezidențiale. El a declarat în Parlament că nu va lăsa votanții fără un candidat și că va face ceea ce este bine pentru susținătorii PSD. „Cu siguranță, nu voi candida din partea PSD-PNL,” a adăugat el. În ceea ce privește relația cu SUA, Victor Ponta a subliniat că este pro-american și că în America există democrație, pe când în România, nu. El a completat spunând că democrația care a învins în America trebuie să triumfe și în România.
”Opinia mea este foarte clară: în România trebuie să candideze oricine are drepturi şi nu încalcă Constituţia şi asta cred eu, că ar trebui să candideze toată lumea şi ar trebui să-şi aleagă oamenii preşedintele, ceea ce, probabil, se va întâmpla în luna mai, dacă nu se reia turul al doilea”, a spus Victor Ponta.
Ponta a fost întrebat dacă a luat o decizie în privinţa candidaturii la prezidenţiale. ”Binenţeles că am luat decizia”, a spus el.
Întrebat dacă va părăsi PSD, Ponta a afirmat că este decizia conducerii PSD. ”Eu fac ceea ce e bine pentru votanţii PSD”, a completat el.
”Vă confirm că nu voi lăsa votanţii fără candidat”, a mai spus el.
”Eu cred, încă o dată, că votanţii, şi cei ai PSD şi cei ai PNL şi cei care nu votează PSD şi PNL, au dreptul să aleagă dintre mai mulţi candidaţi şi eu cred că în acest moment schimbarea în România nu poate fi adusă doar de candidatura domnului Georgescu şi e bine să avem mai mulţi candidaţi care să vrem schimbarea sistemului”, a subliniat el.
Victor Ponta a mai spus: ”Cu siguranţă, nu voi candida din partea PSD-PNL”.
Ponta a mai declarat că el este ”pro american şi crede că America exercită o influenţă pozitivă asupra României”.
”Noi suntem suverani dacă poporul decide şi dacă politicienii decid în interesul României. Până acum, în ultimii ani, liderii ţării au decis în interesul lor personal şi al altor ţări, nu în interesul României şi asta trebuie să se schimbe”, a arătat el. Ponta a mai declarat că ”crede că este foarte bun Parteneriatul cu SUA”.
”Cred că democraţia care a învins în America trebuie să învingă şi în România. În America este democraţie, în România, nu şi va fi şi în România”, a subliniat fostul premier. ”Cred că românii au dreptul să îşi aleagă preşedintele dintre toţi cei care au dreptul legal de a candida”, a adăugat el.