miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăPoliticaNationalDeputații au votat: Liber la doborârea dronelor deasupra României. Senatul decide

Deputații au votat: Liber la doborârea dronelor deasupra României. Senatul decide

Plenul Camerei Deputaților a votat miercuri, cu 196 de voturi pentru, 99 împotrivă și 2 abțineri, proiectul de lege care reglementează utilizarea spațiului aerian național, permițând doborârea dronelor în spațiul aerian românesc. În timpul dezbaterii, social-democratul Daniel Suciu a răspuns Opoziției, care a votat împotriva proiectului, întrebându-i dacă doresc să cadă drone pe școli și în orașe. Proiectul de lege urmează să fie discutat în Senat, care este forul decizional în acest caz, Camera Deputaților fiind prima Cameră sesizată.

Deputata AUR Geanina Şerban a declarat, în plen, că a votat împotriva ”transferului autorităţii armatei române”.
”Am văzut în presă, cu toţii, că avem generali corupţi”, a precizat Şerban. ”Probabil v-a speriat discursul domnului vicepreşedinte (JD Vance, vicepreşedintele SUA, n.r) în care vă acuză că aţi încălcat democraţia, că aţi sprijinit o lovitură de stat şi acum veniţi cu un proiect şi aţi votat un proiect împotriva siguranţei naţionale”, a arătat deputata AUR.

Social-democratul Dan Suciu a declarat, în plen, că proiectul de lege adoptat este despre apărarea României. ”Ce vreţi, colegi din Opoziţie care vorbiţi de transfer de suveranitate şi nu este adevărat şi nu este despre acest lucru, ce vreţi, să ne cadă dronele pe şcoli, să ne cadă dronele în oraşe şi să daţi din umeri, după aceea, că Parlamentul nu şi-a făcut treaba? Exact asta se întâmplă acum”, a arătat Suciu.

”Vă deranjează că avem poliţie aeriană externă care apără România? Să ştiţi că această retorică nu este la vestul României ci este la estul României”, a completat el.

Preşedintele comisiei de apărare, Mihai Weber, arăta într-un comunicat oficial că, în contextul creşterii imprevizibilităţii acţiunilor unor actori care utilizează spaţiul aerian fără respectarea normelor de drept internaţional, precum şi pe fondul dezvoltării tehnologice, riscul producerii unor incidente a crescut exponenţial, iar ameninţările utilizării neautorizate s-au multiplicat. ”Iniţiativa adoptată astăzi generează o întărire a capacităţii naţionale de control şi apărare a spaţiului aerian, abordând într-o manieră integrată măsurile de prevenire şi contracarare a utilizării neautorizate prin crearea unui cadru de cooperare şi coordonare la nivel interinstituţional şi aliat”, sublinia Weber.

”Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor îşi reafirmă angajamentul pentru protejarea intereselor naţionale şi va sprijini orice iniţiativă care poate contribui la acest deziderat. Apărarea integrităţii teritoriului naţional, inclusiv a spaţiului aerian naţional suveran este o sarcină permanentă în timp de pace, iar noua legislaţie este esenţială pentru prevenirea şi contracararea ameninţărilor la adresa siguranţei cetăţenilor şi securităţii naţionale”, menţiona Mihai Weber.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare