vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareZeci de elevi i-au vizitat pe Pompierii Sătmăreni

Zeci de elevi i-au vizitat pe Pompierii Sătmăreni

DSC01702Începând cu data de 18 aprilie a.c., până azi, peste 800 de școlari și preșcolari au fost primiți în vizită la subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Someș,, Satu Mare, în cadrul programului  “ Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun! ”.
Copiii s-au arătat încântați de dotările autospecialelor pentru stingerea incendiilor, de accesoriile specifice utilizate pentru descarcerare, dar și de ambulanțele SMURD.
Totodată, pompierii și paramedicii, în cadrul atelierelor de informare preventivă, pregătite în prealabil de salvatori, au prezentat metode de acordare a primului ajutor în diferite situații, urmărindu-se atât însușirea unor noțiuni elementare cât și ridicarea nivelului de conștientizare al tinerei generații cu privire la importanța adoptării unui comportament corespunzător pentru fiecare situație de urgență care ar putea să o surprindă la un moment dat.
Pe parcursul vizitei, elevii au avut ocazia să poarte costumul de protectie folosit la intervenții de către pompieri și masca de respirat, însă cel mai mult au fost impresionați de faptul că au putut vedea cum este stins un incendiu dar mai ales că au fost lăsați să  folosească furtunul de refulare utilizat pentru stingerea incendiilor, la finalul vizitei, unele grupuri, chiar exclamând în cor: VREM SĂ FIM POMPIERI !

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente