Vineri, 21 februarie la Muzeul de Artă Satu Mare a avut loc un eveniment de comemorare a poetei și pictoriței, Iulia Olar. În data de 22 februarie ar fi împlinit 51 de ani. După o luptă îndelungată cu boala. Iulia Olaru a trecut în neființă anul trecut pe 22 iulie.
Organizatorul evenimentului a fost, soțul Iuliei, Francisc Edmund Balogh, împreună cu o mână de prieteni ai artistei au pus la cale o întâlnire în amintirea celei care s-a stins din viață anul trecut, pe 22 iulie, la vârsta de 50 de ani … Iulia Olaru. Evenimentul a fost organizat chiar în ajunul zilei de naștere a artistei. Cei prezenți au salutat ideea acestui demers, subliniind faptul că, asemenea evenimente ar trebui organizate și în cazul altor oameni de cultură care, potrivit acestora, sunt prea repede uitați de comunitate. În luarea de cuvânt, Edmund Balogh a declarat că evenimentul trebuie privit nu ca un memorial, ci mai degrabă ca ziua de naștere a Iuliei Olaru.
În cadrul evenimentului, 16 artiști au oferit picturi care vor fi vândute iar banii strânși vor fi donați soțului Iuliei și fiului acestora, Damian. La întâlnire s-a vorbit despre creația artistică a Iuliei Olaru, s-au recitat poezii, s-a ascultat muzică și a fost proiectat un interviu realizat cu artista.
Iulia Olaru s-a născut pe 22 februarie 1963 la Satu Mare, fiind psiholog de profesie. A studiat pictura la Școala de Arte Satu Mare, debutând în 2009 cu o expoziție organizată la Toronto (Canada). Lucrările ei au ajuns în colecții particulare și la instituții din Toronto, Germania și România. Totodată, a semnat patru volume individuale de poeme: „Pe timp de tristețe”, „Scriptorium”, „Din buzunarele crinolinei” și „Dar din dar”. De asemenea, împreună cu soțul său a publicat în 2013 volumul de poezii „Canon.