vineri, aprilie 26, 2024
AcasăsusVirgil Enătescu, noul președinte PNL în locul lui Ovidiu Silaghi

Virgil Enătescu, noul președinte PNL în locul lui Ovidiu Silaghi

Miercuri, 7 mai, la propunerea Biroului Județean a PNL Satu Mare, consilierul județean Virgil Enătescu a preluat funcția de președinte interimar al organizației județene a formațiunii politice. 

„După depunerea candidaturii lui Ovidiu Silaghi din partea alianței PSD-UNPR-PC pentru alegerile parlamentare parțiale din Colegiul 2, am hotărât ca domnul Virgil Enătescu să preia conducerea organizației județene. Am avut o discuție telefonică cu Marian Petrache, cel care conduce campania PNL la nivel național și i-am explicat ce s-a întâmplat la Satu Mare, i-am spus propunerea noastră pentru interimat, l-am asigurat că noi suntem și rămânem liberali, mergem mai departe și că nu s-a întâmplat nimic cu PNL Satu Mare”, a declarat Ștef.
Președintele Organizației Municipale a PNL Satu Mare spune că în Colegiul 2 PNL va susține fără rezerve candidatura lui Ovidiu Silaghi având pentru asta și girul primarilor. „Am convenit ca PNL să susțină candidatura lui Ovidiu Silaghi, deoarece USL există. Sub această formulă am reușit să câștigăm cele mai importante funcții în județ. Așa cum v-am spus, nu s-a întâmplat nimic cu organizația din Satu Mare. L-am asigurat și pe domnul Petrache că noi rămânem liberali și că niciun primar nu va trece la alt partid”, spune Ștef.

Virgil Enătescu a subliniat faptul că „singura soluție pentru PNL Satu Mare este să se solidarizeze cu șansele fostului nostru președinte, Ovidiu Silaghi. În afară de Ovidiu Silaghi nu a mai trecut nimeni la PSD. Domnia sa a avut motivele sale personale, dar nu cred că asta este interesant pentru populație. Noi trebuie să păstrăm existența PNL cu o istorie de 130 de ani în România și singurul partid politic cu o ideologie de centru dreapta autentică”.

Totodată, Marcela Papci a declarat că Ovidiu Silaghi trebuie susținut pentru tot ceea ce a făcut pentru județul Satu Mare și pentru Colegiu 2.
Întrebat dacă Ovidiu Silaghi va fi reprimit în PNL dacă va câștiga mandatul de deputat, Virgil Enătescu a spus doar că „vom vedea atunci”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente