În contextul amenzilor pentru șoferi, începând din 2024, se schimbă modalitatea de calcul a acestora, ceea ce înseamnă că aceste amenzi vor crește semnificativ din noul an, conform deciziei guvenrnaților. Cât va ajunge să coste un punct de amendă, în funcție de salariul minim pe economie?
Ministerul Finanțelor a lansat un proiect de Ordonanță de Urgență ce cuprinde mai multe măsuri fiscale bugetare, printre care se regăsește și o nouă metodă de calcul pentru amenzile de circulație. Astfel, începând cu 1 ianuarie, amenzile vor înregistra o creștere, fiind stabilite în funcție de valoarea punctului de amendă, care va reprezenta 5% din salariul minim brut pe țară.
În prezent, legislația prevedea că un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut, însă această valoare fusese blocată la 145 de lei. Se pare, însă, că noul calcul stabili de guvernanți ne aduce scumpiri radicale.
Calculul noului punct de amendă se va realiza în concordanță cu valoarea salariului minim, majorat în luna octombrie la 3.300 de lei. Astfel, un punct de amendă va avea o valoare de cel puțin 165 de lei.
Totuși, în cazul în care Guvernul decide să majoreze salariul minim brut la 3.700 de lei, așa cum se discută cu patronatele și sindicatele, valoarea punctului de amendă ar putea crește la 185 de lei. Astfel, amenzile vor crește radical din noul an, în funcție de ilegalitatea comisă.
Astfel, „Art. XLVII – La articolul 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Un punct-amendă reprezintă valoric 5% din salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului”, se arată în proiectul de Ordonanță de Urgență al Ministerului Finanțelor.
Concret, vom asista la o creștere de 14% a amenzilor. Guvernul a emis mai multe ordonanțe de urgență care au fixat cuantumul punctului de amendă la 145 de lei, nivelul atins în 2017. Cea mai recentă limitare de acest gen a fost instituită prin OUG nr. 168/2022 și va fi în vigoare până la încheierea anului.
Ce pățești dacă dai flash-uri sau claxonezi
În plus, noul Cod Rutier din 2024 aduce clarificări semnificative cu privire la utilizarea flashurilor și a claxoanelor de către șoferi. Este esențial să subliniem că, în mod general, niciunul dintre aceste semnale nu este permis din punct de vedere legal, cu excepția unor situații specifice detaliat reglementate în Codul Rutier.
Atât semnalele luminoase, cât și cele sonore sunt folosite în diverse contexte de către diferiți șoferi. Unii le utilizează pentru a avertiza asupra unui pericol, în timp ce alții le folosesc pentru a-și exprima nemulțumirea față de comportamentul celorlalți participanți la trafic.
În anul viitor este complet interzis să fie folosite pentru aceste motive, ceea ce înseamnă că va aduce amenzi usturătoare. Conform unui studiu efectuat de Poliția Română în anul precedent, rezultatele indică faptul că majoritatea șoferilor au fost supuși unor agresiuni în trafic din partea altor conducători auto, aceștia folosindu-se fie de flash-uri, fie de claxoane.
În prevederile din Codul Rutier, cuantumul contravențiilor rutiere este stabilit în funcție de clasa abaterilor. Astfel, șoferii pot fi sancționați cu un număr de puncte amendă care poate ajunge până la 20, în timp ce persoanele juridice se pot confrunta cu o amendă de până la 100 de puncte.
Mai exact, clasa I presupune două sau trei puncte-amendă, clasa a II-a reprezintă patru sau cinci puncte-amendă, clasa a III-a implică între șase și opt puncte-amendă, clasa a IV-a variază de la nouă la 20 de puncte-amendă, iar clasa a V-a, cu un interval de 21 la 100 de puncte-amendă, se aplică exclusiv persoanelor juridice.
Amenzi usurătoare pentru agresivitatea în trafic
În contextul Codului Rutier, încălcarea acestei reguli atrage sancțiuni de 2 sau 3 puncte-amendă, traducându-se într-o penalizare financiară de 290 sau 435 de lei, la care se adaugă și 2 puncte de penalizare. Totuși, putem vorbi despre o sumă mult mai mare în cazul în care punctul de amendă va crește.
Folosirea fazei lungi este justificată doar în timpul circulației nocturne, în absența altor vehicule pe traseul din față. Acest gest între șoferi are origini încă din perioada comunistă, reprezentând o formă de ajutor reciproc între conducătorii auto, menită să evite sancțiunile.
În mod general, atunci când un șofer observă prezența unui echipaj de poliție, acesta semnalizează șoferilor din sens opus prin două flash-uri scurte. Acest gest are scopul de a avertiza asupra prezenței autorităților, practică răspândită în comunitatea șoferilor. De reținut, însă, că este absolut ilegal și atrage sancțiuni dure.
De asemenea, claxonul poate fi utilizat legal doar în situații de iminent pericol și nu pentru a comunica cu ceilalți șoferi la o distanță mai mică de 25 de metri, conform prevederilor legale.