Satul Tătărăști este situat în sud-estul județului Satu Mare, având un relief alcătuit din zona puțin deluroasă, făcând parte din poalele Codrilor. Administrativ aparține de Comuna Viile Satu-Mare având ca vecinătăți, la răsărit satele Necopoi și Tireac, la apus Rușeni, la nord Hrip, iar la sud-vest Viile Satu-Mare. Comunicarea cu acest sat se face pe drumul care unește orașul Satu-Mare, cu satele Amați, Rușeni, Tătărăști, Necopoi, Homorodul de Jos, Homorodul de Mijloc, Homorodul de Sus și Solduba.
Prima documentare scrisă a localității apare în anul 1411, în lucrarea scrisă de Baravski Samu “Szatmar Varmegye” unde la pagina 147 Tătărăștiul apare menționat sub denumirea de ”possession Valahis Reesthelek intra terminos”, “possessionis Hyryp”. În anii care urmează este numită numai cu numele maghiar, dar în anul 1828 istoricul Nagy la pagina 369 a lucrării sale despre localități, numește satul cu numele de Teteressty iar Fenyes numește satul Teteresty.
În sec. al XV-lea localitatea trece în proprietatea Dragoșeștilor (Familia românească Dragoș, înnobilată de maghiari cu numele de Dragfi). Dar în cea mai mare parte a vremii Tătărăștiul a fost menționat ca posesiune a cetății Sătmar {1555-1711}. De la 1711 domeniul localității este împărțit între cetatea Satu-Mare și familia Karolyi {Karolyi Alexandru și Karolyi Alois} care până la mijlocul sec. al XIX-lea stăpânea partea de hotar “Pusta Tyreac”. O conscripție urbarială (din jurul anului 1600) arată că românii din “posesiunile” sătmărene erau organizați în voievodate. Astfel de voievodate erau la: Gerăușa – Georghius Lihor 1609, Tătărești – voievodul Simion 1635; Ardud – Michael Popp 1769; Rușeni – Ioan Suciu 1775. Continuitatea și organizarea românească pe aceste locuri este demonstrată și de denumirile românești care apar în primele lucrări cadastrale ale administrației Austro – Ungare; Dealul Tătarilor, Bărcuț, Câmpul Mare, Cremeniști, Țăpăroi, Dealul Morii. Ocupația principală a localnicilor era agricultura, păstoritul și lemnăritul. Portul (până în jurul anului 1920) era cel al românilor ardeleni: bărbații – opinci, cioareci, pieptar și căciulă: vara purtau gaci și clopuri de paie. Femeile – opinci, gubiță și spacel, poale ”cu colțișori” și năframă.
Pe teritoriul acestui sat a fost o biserică veche de lemn care s-a demolat când s-a construit actuala biserică. Prin sec.al XVII-lea a existat o biserică și mai veche din lemn, dar numai din istoria orală se știe despre ea. Biserica actuală a fost ridicată între anii 1810-1814, fiind situată în mijlocul satului ca un turn de strajă care veghează zi și noapte la credincioșii ei. Ea este construită din cărămidă și piatră, și este închinată spre ocrotire Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, al căror hram îl poartă. A fost repictată de către prof. Schnell din Satu Mare în 1956. Din punct de vedere architectural, în ea se regăsesc aceleași elemente a bisericilor din zonă: nava dreptunghiulară, terminată înspre est cu un sanctuar semicircular și un turn patrulater, care se înalță deasupra pronaosului. Întreaga cladire poartă amprenta stilului baroc, atât de caracteristic pentru această zonă la începutul secolului al XIX-lea. Forma semicirculară a altarului se regăsește la ferestrele bisericii și ale turnului cu două etaje. Turnul urmează același stil arhitectonic, conferind prin verticalitatea sa dominantă o fizionomie tipică satului.
Interiorul bisericii se distinge prin iconostasul de o frumusețe deosebită, cu valoare de patrimoniu, datat din anul 1901, păstrat în forma originală. Un medalion așezat deasupra ușilor împărătești imortalizează numele celui care l-a ridicat: ”Acestu iconostasu s-a construitu în prețul de 3200 corone din care Vasiliu Erdei posesor localu a solvitu 2000 corone er 1200 corone poporului credințiosu la anulu 1901”. În anul 1998, sub păstorirea părintelui Sorin Bota au avut loc lucrări capitale de renovare a exteriorului bisericii, iar în anul 2008 biserica a fost infrumusețată cu o pictură nouă în tehnica tempera grasă, de către pictorul Bob Liviu, sub păstorirea aceluiași părinte. Tot în această perioadă au avut loc și lucrări de renovare a casei parohiale. În luna februarie 2010 părintele Sorin Bota este chemat spre slujirea Cuvântului lui Dumnezeu pentru credincioșii din orașul Aranjuez, Spania, iar în locul lui, prin voia lui Dumnezeu și binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Iustinian Chira, Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului este numit preotul Florin Libotean.
Acestuia i se încredințează o biserică deosebit de frumoasă, împodobită mai ales de credincioșii acestei parohii, care prin prezența lor la biserică și prin participarea la diverse evenimente legate de viața bisericii, înfrumusețează și mai mult această biserică. Deși satul este destul de îmbătrânit, ca și majoritatea satelor din zona Codrului, credința acestor oameni, unitatea lor si dragostea pentru Dumnezeu, le dau mari speranțe locuitorilor acestui sat, facându-i pe toți cei ce locuiesc în Tătărăști să privească spre viitor cu nădejde în Dumnezeu. “Sub păstorirea mea, amintim evenimentul din toamna anului 2011, când s-au marcat împlinirea a 600 de ani de la prima atestare documentară a localității Tătărăști, moment în care s-a lansat și cartea domnului Voicu Șichet, un fiu al satului nostru, “Dicționar de tătărăstisme”. Pentru că și moartea face parte din viață, avem ca și plan de viitor ridicarea unei capele mortuare care să slujească nevoilor acestei comunități legate de sfârșitul vieții pământești. Având această biserică deosebit de frumoasă, un cămin cultural recent renovat, un monument al eroilor care și-au dat viața pentru libertatea noastră și care așteaptă binecuvântarea lui Dumnezeu prin slujba de sfințire datorită lucrărilor deosebite de înfrumusețare, considerăm satul Tătărăști un sat aproape împlinit, care prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, prin rugăciunile noastre și dragostea dintre semeni poate privi spre viitor, așteptând cu brațele deschise pe cei ce doresc să se alăture acestei comunități”, a declarat preotul paroh al bisericii din Tătărăști, Florin Libotean.
A consemnat Elena KOKA
