marți, aprilie 23, 2024
AcasăCosul cu vipereBoșorogul se întoarce!

Boșorogul se întoarce!

Scandalul fără precedent de la Pensionari, de mai zilele trecute, a pus definitiv o proastă pecete peste această năpăstuită și veșnic agitată, asociație.

Imaginile surprinse la circul acela sunt de-a dreptul șocante. N-am fi crezut niciodată că niște oamenii în vârstă, care ar trebui să fie un model de înțelepciune, se pot comporta în halul ăla!

Marian Mircea, un individ extrem de periculos, după ce s-a speriat că va fi dat în gât pentru potlogăriile făcute, și-a dat o precipitată demisie, pe motiv că ar fi grav bolnav.

Dar se pare că Cel de Sus îl iubește mult și a făcut o minune, vindecându-l subit, că l-am văzut urlând din nou, ca în vremurile sale bune.

Nu știm dacă și dosarele sale penale s-au ”vindecat”  și ele, însă  suntem nedumeriți de-a dreptul de lipsa de reacție a organelor abilitate față de infracțiunile pentru care insul ăsta este învinuit.

S-a văzut acum clar că această organizație fantomă nu este nici pe departe una cu adevărat județeană. Unde sunt reprezentanții celor aprope 70 de unități adminstrativ teritoriale, știindu-se bine că avem aproape 100.000 de pensionari în județ.

Ce legitimitate au avut scandalagii ăia penibili care au fost prezenți la paranghelia aceea?

În numele cui vorbește moșul ăsta nevrotic și penal?

Este neapărat necesar să târâm în mocirlă demnitatea seniorilor urbei, promovând astfel de oameni de proastă calitate?

Mai mulți pensionari, oameni onești care au muncit o viață întreagă, se declară revoltați față de ceea ce se întâmplă și cum este discretată

această categorie, cea a oamenilor de vârsta a treia.

Ar trebui ca măcar cei de la Cetnru să desființeze șandramaua asta sinistră și să pună bazele unei noi asociații, cu oameni serioși care sunt respectați de comunitate!

1 COMENTARIU

  1. Mircea lui Marian asta ar fi bine sa se trateze urgent, incepand de la cap pana la picioare, dar, daca s-ar opri la cap din motive financiare, nu ar fi rau. De o acreala spurcata, parerea lui este ca pe lumea asta doar el trebuie sa vorbeasca, sa respire, sa hotarasca. Induce o stare hitlerista de subordonare. Vorbeste agresiv, de sus, sfidand varsta si omul. Nu este nevoie de asa ceva in peisajul pensionarilor satmareni, oameni cumsecade si cu frica de Dumnezeu si fata de ziua de maine. Daca si-a dat demisia, sa plece urgent, sa nu mai murdareasca apele si asa tulburi ale bunicilor.Sa-i lasam pe acestia sa traiasca mai linistit si fara scandal si certuri.

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente