Un barometru aproape infailibil al capacității intelectuale individuale îl reprezintă și preferințele muzicale. Cum ar veni, spune-mi ce muzică asculți, ca să-ți spun cine ești! Poate că afirmația de mai sus pare bizară, dacă nu chiar hazardată, dar vă propun un mic exercițiu: intrați într-o filarmonică și uitați-vă la spectatori și apoi, mergeți la un megaconcert de-al lui Guță. Faceți după aceea, diferența. De la chipurile spectatorilor, la gesticulații, la îmbrăcăminte și comportamentul general. Nici măcar nu va trebui să stați de vorbă cu aceștia, ca să vă dați seama de enorma diferență dintre ei. De aceea propun – și asta nu este o glumă! – ca într-un CV să existe și această cerință: ce gusturi muzicale aveți? Răspunsul la această întrebare este mult mai relevant decât o înșiruire anostă de diplome și studii.
De fapt, lucrurile sunt simple: gândiți-vă numai, ce poate înțelege din mecanismele lumii acesteia, un împătimit al lui Bach, și ce pricepe unul, care intră în extaz la lamentările grosier – existențialiste ale lui Florin Salam!
Decăderea lumii noastre, are o imagine cât se poate de exactă de cea dată de pustietatea librăriilor și de numărul tot mai redus al melomanilor împătimiți. Oamenii nu mai au răbdare, nu mai simt fiorul trăirii celei adevărate. Ar fi și greu ca subtilitatea muzicii simfonice să poată străbate tegumentul primitiv al trăirii butucănoase, unde banii, erosul grosier, dușmanii și trădarea închid nemilos în cușca trăirilor cvasi-animaliere, tot ceea ce indivizii aceștia pot să simtă prin pâcla deasă a prostiei definitive.
Fiți siguri că tropăitorii aceștia nu au vizitat în viața lor un muzeu și n-au deschis o carte și – nu de puține ori! – își fac un titlu de glorie din renunțarea la abilitățile care au transformat de-a lungul a mii și mii de ani, ființa bipedă, în omul sensibil și rațional.
Desigur, când trăiești în zona mlăștinoasă a trăirilor gregare, toate aceste idei nu au cum să-ți treacă prin cap. În cazul acestor nefericiți, maniheismul e la de simplu ca și mintea lor: bun –rău, bogăție – sărăcie, iubire – dușmănie și alte frământări din zona subliminală a percepțiilor.
Atunci când îndrăgești mai mult croncănitul corbilor, cum să mai poți auzi trilul privighetorii? Și peste toate acestea, se lasă asurzitoare tăcerea lipsei de sensibilitate și inteligență. Ieșirea noastră din istorie nu se va face pe acordurile lui Beethoven, sau pe catifelata muzică a lui Chopin, ci pe imprecațiile guturale ale unui manelist care a aruncat deja blestemul amorțirii și pustietății estetice peste timpanele noastre care – fără să ne dăm seama când și cum – au devenit de piatră…
Adrian Lupescu
