Înăuntrul nostru clocotesc contradicțiile. Natura animalică și duhul omenesc sunt două contrarii.
Apostolul Pavel descrie în mod strălucit simptomele luptei lăuntrice, opunând „faptele trupului”, „roadelor duhului”: „Căci trupul poftește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului, căci acestea se împotrivesc unul altuia” (Galateni 5, 16-24).
În numele păcătoșilor care se pocăiesc, Sfântul Apostol strigă: „Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc… După omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minții mele și făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele” (Romani 7, 19-23).
Iată o parabolă. Un indian bătrân își învăța nepotul: „În fiecare dintre noi trăiesc doi lupi. Unul întruchipează răul: ura, lăcomia, invidia, minciuna; altul întruchipează binele: iubirea, mila, încrederea, dreptatea. Lupii aceștia se află într-o vrajbă neîncetată”. „Și care învinge?” – întreabă nepotul. „Cel pe care-l hrănești!”
Înăuntrul nostru clocotesc contradicțiile. Natura animalică și duhul omenesc sunt două contrarii. De dimineață până seara, chiar și în somn, „eul” nostru se zbuciumă între aceste două focuri.
Personalitatea fiecăruia este bucata de pământ încredințată lui pentru a o lucra, curăți și a o face să rodească. Lucrând cu noi înșine, lucrăm pentru întreg, pentru Mântuitorul Care S-a jertfit. Atunci când nu adunăm pentru propriul suflet, risipim ceea ce aparține bunului Dumnezeu.
(Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite. Războiul și pacea omului cu el însuși, traducere din limba rusă de Eugen Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2015, p. 14)
