joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleNationaleConsultări între președintele Iohannis și partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni

Consultări între președintele Iohannis și partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni

Consultările președintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare, pe tema încheierii unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naționale, sunt în desfășurare, la Palatul Cotroceni.

UPDATE 12:25 – Consultări cu delegația Partidului Conservator

Președintele Klaus Iohannis a început consultările cu delegația Partidului Conservator, condusă de liderul Daniel Constantin, pe tema încheierii unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Apărare.

Din delegația Partidului Conservator mai fac parte senatorul Vasile Nistor, deputatul Bogdan Ciucă, primarul sectorului 4, Constantin Popescu Piedone, deputatul Damian Florea și senatorul Eugen Durbacă.

UPDATE 11:40 – Președintele Iohannis a început consultările cu delegația UNPR

Președintele Klaus Iohannis a început, la 11.30, consultările cu partidul Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), pe tema încheierii unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Apărare, delegația fiind condusă de Gabriel Oprea.

Din delegația UNPR, condusă de ministrul de Interne, Gabriel Oprea, mai fac parte Neculai Onțanu, – secretar general al UNPR și primarul sectorului 2 al Capitalei, senatorul Ion Toma – secretar general adjunct, Cătălin Cherecheș – vicepreședinte și primar al municipiului Baia Mare, Florin Secară, președintele departamentului de apărăre, și deputatul Liviu Codârlă – președintele departamentului pentru siguranță națională, din UNPR.

Oprea: UNPR propune ca bugetul de 2% pentru Armată să se aplice începând cu 2016, nu din 2017

”UNPR salută inițiativa domnului președinte Iohannis de a semna un acord cu toate partidele parlamentare pentru a acorda, din 2017 un buget armatei de minim 2% pentru următorii 10 ani”, a declarat Oprea.

Liderul UNPR a precizat că formațiunea sa încă de la înființarea a susținut majorarea bugetului Armatei la minimum 2,38% din PIB.

”Armata română are nevoie de acest buget, mai ales în actualul context de securitate mondială, regională, are programe majore de înzestrare, avioanele multirol, modernizarea fregatelor sau baza 99 de la Deveselu. Mai mult decât atât, i-am propus domnului președinte Iohannis, vom propune și primului ministru, partenerilor din coaliția de guvernare, ca acest lucru, adică bugetul de minimum 2%să-l facem chiar din 2016. Orice zi câștigată în plus reprezintă mai multă siguranță pentru români”, a declarat Oprea.

El a menționat că în discuțiile cu președintele Klaus Iohannis a mai fost atins subiectul legilor ”Big Brother” sau a cartelelor pre-pay, în cazul cărora UNPR consideră că este necesară o dezbatere publică între reprezentanții societății civile, ai Guvernului, ai instituțiilor pe linia securității naționale și ai mediului academic.

UPDATE 10:50 – Delegația PNL a intrat la consultările cu președintele Klaus Iohannis

Reprezentanții PNL au început, la ora 10.45, discuțiile cu președintele Klaus Iohannis, pe tema încheierii unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naționale, au început, la Palatul Cotroceni.

Delegația PNL este formată din co-președintele Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu, Anca Boagiu, Andrei Chiliman, Teodor Atanasiu și Marian Petrache.

PNL, după consultări: Acordul pe bugetul Armatei este garanția că guvernul va asigura buget Armatei

”Acordul pe care îl inițiază președintele și care sper să obțină un consens din partea partidelor politice este un acord pe deplin justificat. Aceasta înseamnă, pe de o parte, din punctul nostru de vedere, punerea în operă a tuturor angajamentelor la care România s-a angajat de la momentul semnării acordului de aderare la NATO, iar pe de altă parte înseamnă categoric o investiție în securitatea națională și o investiție în securitatea fiecărui cetățean al României”, a declarat Gorghiu.

Liderul PNL a apreciat că, prin semnarea acordului propus de Iohannnis, ”România dă un semn de maturitate, dă un semn de responsabilitate, asumându-și prin consens politic sper o promisiune pe care a luat-o în calitate de țară membră NATO”.

”Avem garanția că de data aceasta, la inițiativa președintelui României, acest pact – deși în România există o istorie nefericită a acordurilor pe diverse domenii – va deveni realitate și România va trece de la entuziasmul de a fi țară NATO la responsabilitatea pe care o presupune acest angajament”, a mai declarat Gorghiu.

De asemenea, prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a afirmat că acordul inițiat de Iohannis vine să răspundă angajamentului luat la summit-ul NATO din luna septembrie.

”Considerăm că un astfel de acord politic e o garanție în plus pentru ca Guvernul Ponta să-și respecte angajamentele față de apărare luate chiar prin programul de guvernare – menționez aici un program de restabilire a capacității de luptă a armatei române care a fost întrerupt la această oră. Suntem convinși că numai printr-un consens politic pe termen lung putem da încredere și militarilor noștri dar și partenerilor strategici ai României că suntem gata să ne ridicăm capacitatea de apărare, plecând de la principiul că securitatea noastră înseamnă prosperitatea noastră”, a mai spus Predoiu.

Liderii PNL au fost întrebați dacă acordul politic inițiat de președintele Klaus Iohannis se va materializa printr-un proiect de lege sau va face obiectul unui vot în Parlament.

Predoiu a replicat că nu s-a discutat despre o astfel de ”dezvoltare a acordului”.

”Prin el însuși acordul obligă Guvernul, indiferent cine compune acest guvern, să-și respecte angajamentele față de armată prin bugetul de stat”, a mai spus prim-vicepreședintele PNL.

PNL: Acordul obligă Guvernul, indiferent cine îl compune, să-și respecte angajamentele față de Armată

”Acordul pe care îl inițiază președintele și care sper să obțină un consens din partea partidelor politice este un acord pe deplin justificat. Aceasta înseamnă, pe de o parte, din punctul nostru de vedere punerea în operă a tuturor angajamentelor la care România s-a angajat de la momentul semnării acordului de aderare la NATO, iar pe de altă parte înseamnă categoric o investiție în securitatea națională și o investiție în securitatea fiecărui cetățean al României”, a declarat Gorghiu.

Liderul PNL a apreciat că prin semnarea acordului propus de Iohannnis ”România dă un semn de maturitate, dă un semn de responsabilitate, asumându-și prin consens politic sper o promisiune pe care a luat-o în calitate de țară membră NATO”.

”Avem garanția că de data aceasta, la inițiativa președintelui României, acest pact – deși în România există o istorie nefericită a acordurilor pe diverse domenii – va deveni realitate și România va trece de la entuziasmul de a fi țară NATO la responsabilitatea pe care o presupune acest angajament”, a mai declarat Gorghiu.

De asemenea, prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a afirmat că acordul inițiat de Iohannis vine să răspundă angajamentului luat la summit-ul NATO din luna septembrie.

”Considerăm că un astfel de acord politic e o garanție în plus pentru ca Guvernul Ponta să-și respecte angajamentele față de apărare luate chiar prin programul de guvernare – menționez aici un program de restabilire a capacității de luptă a armatei române care a fost întrerupt la această oră. Suntem convinși că numai printr-un consens politic pe termen lung putem da încredere și militarilor noștri dar și partenerilor strategici ai României că suntem gata să ne ridicăm capacitatea de apărare, plecând de la principiul că securitatea noastră înseamnă prosperitatea noastră”, a mai spus Predoiu.

Liderii PNL au fost întrebați dacă acordul politic inițiat de președintele Klaus Iohannis se va materializa printr-un proiect de lege sau va face obiectul unui vot în Parlament.

Predoiu a replicat că nu s-a discutat despre o astfel de ”dezvoltare a acordului”.

”Prin el însuși acordul obligă Guvernul, indiferent cine compune acest guvern, să-și respecte angajamentele față de armată prin bugetul de stat”, a mai spus prim-vicepreședintele PNL.

10:00 – Consultările au început, cu delegația PSD

Prima delegația care a intrat la consultările cu șeful statului este cea a PSD, condusă de premierul Victor Ponta, și din care mai face parte Mircea Dușa, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea și Darius Vâlcov.

Alături de șeful statului, la discuții participă consilierii Dan Mihalache, George Scutaru, Cosmin Marinescu și Andrei Muraru.

Discuțiile cu reprezentații PSD au durat jumătate de oră, social-democrații plecând de la Palatul Cotroceni fără a face declarații de presă.

Este posibil ca la finalul consultărilor, șeful statului să facă o declarație de presă, în care să prezinte concluziile discuțiilor cu reprezentanții partidelor din Parlamentul României, pe tema finanțării Armatei.

Întâlnirea președintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare vine la o săptămână după ce președintele Iohannis a anunțat că una dintre prioritățile mandatului său, în perioada următoare este găsirea de soluții pentru creșterea bugetului Apărării.

”Voi declanșa consultări cu toate partidele parlamentare, pentru încheierea unui acord politic, cu scopul asigurării, în anul 2017 a unui prag minimal de 2% din PIB, pentru Apărare”, anunța Iohannis, la ceremonia de învestitură a noului șef al Statului Major General al Armatei. ”Mai mult, propun tuturor factorilor politici, atât de la guvernare cât și de la Opoziție, să își asume clar menținerea acestui minim obiectiv pentru cel puțin zece ani, astfel încât să asigurăm predictibilitatea cheltuielilor, mai ales în ceea ce privește pregătirea și programele de înzestrare”, mai spunea șeful statului.

Potrivit programului consultărilor, șefului statului discută mai întâi cu delegația PSD, între 10.00 și 10.30.

De la 10.45 la 11.15 vor intra la consultări reprezentanții Partidului Național Liberal.

Între 11.30 și 12.00 președintele Iohannis va discuta cu Uniunea Națională pentru Progresul României, iar între 12.15 și 12.45 cu reprezentanții Partidului Conservator.

De la 13.00 la 13.30 este programată discuția cu Uniunea Democrată Maghiară din România, iar de la 13.45 la 14.15, cea cu Grupul parlamentar al minorităților naționale, urmând ca în finalul consultărilor, de la 14.30 la 15.00 să intre la discuții reprezentanții Partidului Poporului – Dan Diaconescu.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente