sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăCosul cu vipereCos cu Vipere: Afara e vopsit gardu', inauntru leopardu'

Cos cu Vipere: Afara e vopsit gardu’, inauntru leopardu’

Ceea ce se întâmplă în zona fostelor blocuri de nefamiliști a defunctului IPL pare desprins dintr-un film horror cu episoade interminabile.

Cetățenii cinstiți care au ghinionul să locuiască în zonă, nu au nici măcar curajul de a reclama autorităților toate atrocitățile care se întâmplă pe acolo.

În primul bloc, cel dinspre fabrică, trăiește o faună, care la o simplă razie a poliției, ar putea aduna – extrem de lejer –  câteva sute de ani de pușcărie.

Hoți, proxeneți, traficanți de droguri, curve și tâlhari s-au oploșit între pereții de beton ai unui bloc aproape prăbușit și se pare că nimeni nu-i deranjează.

Aici se petrec zilnic tot felul de scandaluri monstruose, bătăi sângeroase și nemiloase reglări de conturi între diferite grupări mafiote rivale.

Paralel cu această adevărată „Curte a Miracolelor” se află un bloc mai curățel, unde oamenii încearcă din răsputeri să ducă un trai cât de cât civilizat, demers dinamitat mereu de intervenția brutală a acestor indivizi aflați la periferia societății și certați bine de tot, cu legea.

Am primit o sfâșietoare scrisoare – de peste șapte pagini – de la un cetățean din zonă, care nu mai poate să suporte toate aceste vexațiuni cotidiene.

Aflăm că blocul cu pricina nu mai are – de peste un deceniu – niciun fel de utilități: apă, canalizare, gaz sau curent și în aceste condiții nu-i greu de ghicit cam ce focar de infecție înflorește pe acolo.

Și de parcă nu ar fi destule toate acestea, mai vin și cursanții școlilor de șoferi care au pe platoul din fața fabricii, oprire obligatorie prevăzută și cu un „piș popas” executat de către viitorii șoferi, fix sub nasul locatarilor.

Nu se știe cum vor evolua lucrurile dar credem că se impune o intervenție rapidă a autorităților pentru anihilarea totală a acestui cuib al mizeriei totale și al infracțiunilor, până încă nu este prea târziu!

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente