Acasă Cosul cu vipere Cos cu Vipere - O bombă puturoasă

Cos cu Vipere – O bombă puturoasă

Auzim că durdulia guristă Biancuța s-a pus pe slăbit, după un program extrem de sofisticat. Unii spun că deja a și dat jos trei grame în șase luni, ceea ce înseamnă că aerul de la Bucale îi priește din plin.

Adevărul este că marea interpretă, adevărată regină (încă neîncoronată) a muzicii de petrecanie, este cam lacomă de felul ei și nu prea se poate abține să nu-și umple încăpătorul burdihan din dotarea proprie.

Unde mai pui că mai nou a scos și un CD cu un titlu serafic: „Bomba țigănească”. Acuma este cât se poate de clar că titlul este pleonastic de-a dreptul, pentru că de multă vreme, așa zisele melodii pe care le azvârle cu inconștineță în eter concitadina noastră, la drept vorbind niște lălăieli de un penibil care ne face să roșim numai la gândul că sunte și noi sătmăreni la fel ca ea, sunt de un nivel care justifică din plin atât cuvântul „bombă”, cât și „țigănească”.

Nu am avut puterea să ascultăm cele 12 ridiculozități de pe album pentru că avem și noi limitele noastre dar este cât se poate de limpede că astfel de făcături nu fac decât să intoxice și mai mult „universul muzicii de petrecere”.

Pe de altă parte, nu putem decât să deplângem faptul că rubiconda noastră cîntăreață nu are vreme să mai dea o raită pe acasă, pe unde nu a mai fost de tare multă vreme.

Desigur, o vedetă ca ea, are un program extrem de încărcat și nu are cum să-și întrerupă minunatele regimuri și exerciții de fitness executate cu mașinării celebre din domeniu.

Cât despre faptul că ascultătorii nu vor putea rămâne pe scaune când vor auzi falsificatele ritmuri gitanești, acest lucru este cât se poate de adevărat: o vor lua-o la goană, cu toții, care unde or vedea cu ochii.

Este cât se poate de trist pentru imaginea Sătmarului că astfel de făcături de-a dreptul scandaloase ajung să ne reprezinte în capitala României.

Cât despre „bombă”, aici chiar că Biancuța a nimerit-o la marele fix: albumul ăsta, într-adevăr este o bombă. Cu un efect mai devastator chiar decât cea de la Hiroshima!

- Advertisment -

Cele mai populare

Oradea ,Baia Mare si Sălaj se află în scenariu roșu

Oradea şi alte şapte localităţi din judeţul Bihor au depășit pragul de incidenţă de 3 la mie infectări, astfel că școlile vor...

Echipă și haită

Între luminoasa solidaritate de echipă și înnegurata cârdășie de haită există un abis pe care nici un fel de argumentație de pragmatism...

Lege în SUA care va permite vaccinarea copiilor mai mari de 11 ani, fără acordul părinților

Pe 7 octombrie 2020, în timpul unei întâlniri virtuale programate în grabă, patru membri ai Consiliului Districtului Columbia, SUA, care alcătuiau Comitetul...

Italia, protestează violent

Proteste de stradă în Torino și Milano din cauza noilor măsuri antipandemice! Acestea s-au transformat în confruntări cu poliția și atacuri violente...

Comentarii recente