vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEconomico-socialCrucea Roșie Satu Mare a trimis un TIR cu ajutoare în Ucraina

Crucea Roșie Satu Mare a trimis un TIR cu ajutoare în Ucraina

Joi, 9 martie 2022, în jurul orei 15:00, de la centrul de colectare organizat în incinta Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade” din municipiul Satu Mare, Crucea Roșie Satu Mare a încărcat un TIR cu ajutoare umanitare care vor ajunge în Cernăuți, Ucraina.

Începând cu data de 02.03.2022, Crucea Roșie – Filiala Satu Mare, cu sprijinul Inspectoratului Școlar General – IȘJ Satu Mare, a demarat o strângere de bunuri care astăzi au fost trimise ucrainenilor din Cernăuți. Datorită implicării comunității locale

TIR-ul de la Satu Mare s-a alăturat celui de-al doilea convoi umanitar pe care Crucea Roşie Română îl trimite la Cernăuţi, în sprijinul persoanelor afectate de războiul din Ucraina.

Astfel şase TIR-uri cu 130 de tone de alimente de bază greu perisabile, produse de igienă personală, materiale sanitare, aparatură medicală, medicamente, materiale de cazarmament şi produse de îngrijire bebeluşi şi copii, au plecat, joi după-amiaza, către Ucraina.

Convoiului umanitar ii s-a alăturat un TIR cu produse de strictă necesitate de la filiala Cruce Roşie Satu Mare și un TIR care conține kituri de familie de la Crucea Roşie Chineză.

Ajutorul umanitar care a pornit joi spre Ucraina a fost posibil prin implicarea Uipath Foundation, care a donat 53.000 de kilograme de alimente de bază şi 8.540 de kilograme de materiale sanitare. Alte cluburi, fundaţii sau companii au donat aparatură medicală, pături şi termosuri, materiale sanitare şi medicamente, produse alimentare ori au sprijinit financiar achiziţionarea de alte materiale de strictă necesitate pentru cetăţenii ucraineni.

De la debutul atacurilor asupra Ucrainei, Crucea Roşie Română a intervenit pe patru direcţii: asigurarea de puncte de informare şi asistentă umanitară permanente în punctele de frontieră, oferirea de sprijin centrelor de cazare pentru cetăţenii ucraineni din fiecare localitate din ţară, efectuarea de transporturi umanitare în Ucraina cu materiale de strictă necesitate în funcţie de nevoile solicitate de Crucea Roşie din Ucraina, colectarea donaţiilor în bunuri în toate cele 47 de filiale de Cruce Roşie din România şi asigurarea distribuirii acestora către cetăţenii ucraineni din România sau Ucraina.

La nivel local, Crucea Roșie Satu Mare a fost prezentă în PTF Petea încă din prima zi în care punctul de trecere a frontierei a început să se aglomereze, timp în care a oferit sprijin refugiaților ucraineni pe toate direcțiile posibile.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente