joi, martie 28, 2024
AcasăsusDNA cere închisoare cu executare pentru Dan Voiculescu în dosarul privatizării ICA

DNA cere închisoare cu executare pentru Dan Voiculescu în dosarul privatizării ICA

Procurorul DNA prezent, miercuri, la Tribunalul București în dosarul privind privatizarea ICA a cerut instanței să îl condamne pe Dan Voiculescu la închisoare cu executare pentru spălare de bani, fără a menționa cuantumul acesteia.

 Instanța Tribunalului București judecă, joi, ultimul termen în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este acuzat de fapte de corupție, alături de alte 12 persoane.

Judecătorul a audiat ultimii doi martori propuși de apărare, după care a constatat că cercetarea judecătorească este finalizată și a cerut acuzării și apărării să prezinte pledoariile finale.

Procurorul Direcției Naționale Anricorupție (DNA) prezent la ședință a prezentat pe scurt toate acuzațiile care le sunt aduse persoanelor judecate în acest dosar, precum și modul ilegal în care s-ar fi desfășurat privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

Acesta a arătat că toate probele, inclusiv expertiza privind terenurile, refăcută pe parcursul procesului, dovedesc acuzațiile aduse inculpaților din dosar. Procurorul a precizat că ultima expertiză în cazul terenurilor a indicat o valoare chiar mai mare decât expertiza făcută în timpul urmăririi penale la DNA, ceea ce este de natură să fondeze și mai mult acuzațiile aduse lui Dan Voiculescu și celorlalți inculpați.

Procurorul a cerut instanței condamnarea lui Dan Voiculescu la o pedeapsă cu executare pentru spălare de bani, confiscarea sumelor de bani ce sunt prevăzute în rechizitoriu în cazul acestuia, precum și restrângerea unor drepturi civile.

Acesta a mai solicitat instanței să se constate că a intervenit prescripția specială în cazul lui Dan Voiculescu privind fapta legată de traficarea influenței.

În cazul celorlalți inculpați din dosar, procurorul a cerut instanței să se constate că pentru unii dintre aceștia a intervenit prescripția în cazul unor fapte de fals și uz de fals.

Procurorul a cerut instanței ca aceștia să fie condamnați la pedepse cu executare pentru instigare la fals intelectual, respectiv complicitate la subevaluarea unor active de stat în procesul de privatizare.

Avocatul lui Dan Voiculescu și-a început pledoaria arătând că „nu există nicio singură probă, directă sau indirectă, pentru fapta de folosire a influenței”.

„Infracțiunea nu se poate face printr-o inacțiune, trebuie să existe o faptă materială concretă care generează o acțiune directă”, a arătat avocatul în fața instanței.

Procesul continuă cu pledoaria avocatului lui Dan Voiculescu.

În 28 mai, Dan Voiculescu declara, la Tribunalul București, că procurorii susțin faptul că el ar fi influențat telepatic conducerea ICA să facă ilegalități, precizând că în rechizitoriu apar „povești” fără legătură cu el.

„Infracțiunea de spălare de bani este un nonsens, pentru că eu nu pot să îmi spăl proprii mei bani. Toate veniturile mele legale erau în bănci. Nu am avut niciun amestec în procesul de privatizare. Tratativele, negocierile, licitația, nu am avut cunostință de ele. Sunt nevinovat. Nu am fost implicat în procesul de privatizare”, a spus Voiculescu.

Fondatorul Partidului Conservator a mai spus că „un lucru” din rechizitoriu reprezintă, pentru el, „un semn de întrebare”, și anume acela că „singura cale” prin care el ar fi putut „influența membri de partid, Agenția Domeniilor Statului (ADS) și pe cei din ICA era prin telepatie”.

La începutul lunii decembrie 2008, președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție susțin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro

Dan Voiculescu, acționar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA București, membru al Adunării Generale a Acționarilor (AGA) și al Consiliului de Administrație (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA și director general al SC Bioprod SA București, este acuzat de „folosire, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, a influenței și autorității date de această calitate în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite și spălare de bani, ambele în formă continuată”.

Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiș, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnișoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene și Flavius Adrian Pop. Toți aceștia sunt acuzați de complicitate la stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate față de cea reală a bunurilor aparținând agenților economici la care statul este acționar, comisă în acțiunea de privatizare în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Gheorghe Mencinicopschi a fost membru al PC, director general și membru al AGA și, ulterior, al CA al ICA SA București. El este acuzat și de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum și de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente