vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareÎncep reparațiile la unele școli din județ

Încep reparațiile la unele școli din județ

scoala-reparatii

Incepe renovarea școlilor din județul Satu Mare. Peste 20 de școli au primit aviz favorabil de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).

Inspectorul general al IȘJ Satu Mare, Călin Durla spune că în termenul prevăzut de lege doar o singură școală din județ (Școala Gimnazială „Grigore Moisil”) a depus documentația pentru a putea derula programul After School în anul 2015-2016. Pentru restul unităților de învățământ Ministerul Educației a permis o derogare și a prelungit perioada de depunere a actelor până la începutul acestei luni, 1 octombrie. Astfel, 26 de școli, 13 din municipiu reședință de județ, iar restul din localitățile din județ au depus dosarele, documente care au fost avizate.

„În acest moment, unitățile de învățământ au avizate proiectele și pot să-și deruleze din punct de vedere al nostru, educațional, acest proiect”, spune Călin Durla.

Școlilie care intră în reparații sunt: Școala Gimnazială „Bălcescu-Petofi” Satu Mare; Școala Gimnazială „Mircea Eliade” Satu Mare; Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Satu Mare; Școala Gimnazială „Octavian Goga” Satu Mare; Școala Gimnazială „Ion Creangă” Satu Mare; Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Satu Mare; Școala Gimnazială Nr. 10. Satu Mare; Colegiul Național „Kolcsey Ferenc” Satu Mare; Liceul de Arte „Aurel Popp” Satu Mare; Liceul Teologic Romano-Catolic „Ham Janos” Satu Mare; Liceul Reformat Satu Mare; Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” Satu Mare; Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” Satu Mare; Liceul Teologic Romano-Catolic „Calasantius” Carei; Școala Gimnazială Nr. 1. Carei; Școala Gimnazială Nr. 3. Carei; Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei; Școala Gimnazială „Fenyi Istvan” Căpleni; Școala Gimnazială Foieni; Școala Gimnazială „Gheorghe Bulgăr” Sanislău; Școala Gimnazială „George Coșbuc” Medieșu Aurit; Școala Gimnazială Dorolț; Școala Gimnazială „Bem Jozsef” Cărășeu; Școala Gimnazială „Petofi Sandor” Livada; Școala Gimnazială Pișcolt și Școala Gimnazială Viile Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente