Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003, Codul muncii, care se referă la drepturile salariatului temporar și la durata concediului de odihnă anual, după ce sesizarea de neconstituționalitate depusă de PNL a fost respinsă de CC.
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 53/2003, Codul Muncii, având ca inițiatori 60 de deputați și senatori PSD, a fost respinsă în aprilie de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, și a fost adoptată de Camera Deputaților, forul legislativ decizional, în 3 decembrie 2014.
Conform expunerii de motive, prin această reglementare s-a avut în vedere continuarea transpunerii Directivei 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară.
Astfel, modificările au avut la bază faptul că dispozițiile Directivei nu disting cu privire la natura contractului de muncă temporară, nu se face deosebirea cu privire la durata determinată sau nedeterminată a acestuia. De asemenea, prevederile Directivei stabilesc că lucrătorul lucrează temporar numai la întreprinderea utilizatoare.
În urma adoptării acestei legi, parlamentarii liberali au sesizat în 9 decembrie Curtea Constituțională cu privire la unele prevederi ale legii pentru modificarea și completarea Codului muncii.
PNL a solicitat Curții Constituționale să constate că prevederile alineatelor (3) și (4) ale art. 92, dar și prevederile alin (2) și (4) ale art. 145 din Legea pentru modificarea și completarea Legii 53/2003 Codul muncii (PL-x nr. 189/2014), sunt neconstituționale, invocându-se încălcarea art. 148 alin (2) și următoarele din Constituția României prin netranspunerea corectă a Directivei 2008/104/CE.
„Adoptarea acestei legi aduce mari prejudicii, deoarece prin intrarea ei în vigoare se va ajunge la concedierea și trimiterea în șomaj a unui număr de aproximativ 100.000 salariați, reducerea majoră a șansei primului job pentru tineri, pierderi importante la bugetul de stat, de aproximativ 132 milioane de euro anual – provenite din necolectarea de taxe și impozite și evaziune fiscală rezultată din munca la negru, dar și creșterea cu peste 36 de milioane de euro anual a cheltuielilor suplimentare din bugetul asigurărilor sociale, prin scoaterea de pe piața muncii a zeci de mii de angajați și lipsirea acestora de accesul la contracte de muncă temporară, până la găsirea unui post permanent”, declara atunci purtătorul de cuvânt al grupului PNL din Camera Deputaților, Cristina Pocora.
Curtea Constituțională a respins, pe 17 decembrie 2014, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile dispozițiilor art.I pct.3 cu referire la art.92 alin.(3) și (4), art.I pct.4 cu referire la art.145 alin.(2) și art.I pct.5 cu referire la art.145 alin.(4) din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 – Codul muncii sunt constituționale în raport de criticile formulate.
Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților stabilește introducerea la articolul 92 a două noi alineate, (3) și (4), cu următorul cuprins: „(3) Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primește salariatul utilizatorului, care prestează aceeași muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar. (4) În măsura în care utilizatorul nu are angajat un astfel de salariat, salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luându-se în considerare salariul unei persoane angajate cu contract individual de muncă și care prestează aceeași muncă sau una similară, astfel cum este stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul utilizatorului”.
Modificările de la articolul 145 la care se face referire în sesizarea PNL stabilesc, la alineatul (2), că „durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective de muncă aplicabile”, iar, la alineatul (4), că „la stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă și cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal și concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată”.
La alineatul 5 se menționează că, în situația în care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe urmând ca salariatul să efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situația de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav, iar când nu este posibil urmează ca zilele neefectuate să fie reprogramate.
În plus, alineatul 6 prevede că salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual și în situația în care incapacitatea temporară de muncă se menține, în condițiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical.
