luni, decembrie 2, 2024
AcasăLocaleNationaleIohannis: Dacă vreo instanță constată că sunt incompatibil, evident că voi RENUNȚA...

Iohannis: Dacă vreo instanță constată că sunt incompatibil, evident că voi RENUNȚA la funcția publică

Președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că în situația în care va pierde procesul de incompatibilitate cu ANI se va retrage din funcția publică pe care o deține, respectiv cea de primar al Sibiului, menționând însă că nu consideră că va pierde procesul aflat la ÎCCJ.

Iohannis a fost întrebat dacă se va retrage din cursa prezidențială și din funcția de primar al Sibiului în cazul în care va pierde procesul pe care îl are cu Agenția Națională de Integritate, fiind acuzat de incompatibilitate.

„Nu consider că voi pierde procesul, iar dacă va fi situația atunci vom discuta. Nu o să fiu eu cel care se cramponează de o funcție publică. Dacă vreo instanță constată că sunt incompatibil evident că voi renunța la funcția publică”, a răspuns liderul PNL.

El a menționat că în prezent procesul său se află la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde așteaptă primul termen de judecată.

„Speța mea cu ANI este situația de incompatibilitate din cauză că sunt primar, sunt și reprezentantul Sibiului în CA al Societății de apă. În prima instanță, la Curtea de Apel Alba Iulia am primit dreptate și a fost desființat raportul ANI. Între timp, ieri, am primit corespondența de la Înalta Curte de Casație și Justiție care îmi cere un punct de vedere, care pe urmă se va insera în dosar și probabil voi primi o comunicare care se referă la un termen la această instanță, lucru care nu s-a întâmplat. Sunt optimist aici”, a afirmat Iohannis.

Liderul PNL a opinat că este necesară o modificare în actuala legislație referitoare la situația de incompatibilitate a primarilor aflați în consiliile de administrație ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară.

„Părerea mea este că legea trebuie modificată, fiindcă este o incompatibilitate de tip public-public foarte specială și specifică datorită construcției asociațiilor de dezvoltare intercomunitară rezultate din negocierea din Comisia Europeană avem aceste structuri unde operatorii în special pe apă, canal sunt 100% în mână publică, acționarii fiind de regulă consiliile locale, mai generic unitățile administrativ-teritoriale. După părerea mea, primarul este cea mai potrivită persoană pentru a reprezenta uniunea administrativ-teritorială și în adunarea de dezvoltare intercomunitară și în adunarea generală a acționarilor. O astfel de modificare a legislației aș considera-o binevenită”, a mai afirmat Iohannis.

În 24 aprilie 2013, Agenția Națională de Integritate anunța că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în incompatibilitate întrucât are și calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 și SC Piețe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale. În septembrie, Klaus Iohannis a câștigat procesul intentat ANI.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare