“Revoluția de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fără trecut și viitor, fără alta cauză decât voința intâmplătoare a unei minorități sau mișcarea generală europeană. Revoluția generală fu ocazia, iar nu cauza revoluției române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt optsprezece veacuri de trude, suferințe și lucrare a poporului român asupra lui însuși.” (Nicolae Bălcescu,1850)
Lupta pentru drepturi politice și sociale ale românilor ardeleni a început în primăvara anului 1848 și a fost deosebit de dificilă, având ca opoziție partea maghiară, care dorea unirea Ardealului cu Ungaria și care datorită programului ei politic nega dreptul la existență națională, la drepturi și limbă a celorlalte naționalități care locuiau în Transilvania. Maghiarii își doreau eliberarea de sub stăpânirea austriacă sub care erau de mai bine de un veac și jumătate, dar doreau să o facă neținând cont de doleanțele celor care locuiau alături de ei în Ardeal, românii și sașii. Aceștia aspirau la rândul lor la drepturile firești ale popoarelor care doreau să își câștige libertățile.
În acest context, românii realizează că victoria armelor maghiare ar duce la o asuprire și mai mare și chiar la negarea totală a existenței naționale a poporului român din Ardeal. Sașii sunt și ei de aceeași părere și vor lupta și ei împotriva maghiarilor, considerați astfel insurgenți care s-au ridicat împotriva ordinii austriece. Atât românii, cât și sașii, se vor alătura cauzei habsburgice, ca fiind garantul supraviețuirii din punct de vedere național.
La scurt timp după declararea de către maghiari a unirii Ardealului cu Ungaria, declarație făcută fără luarea în considerare a poziției românilor ardeleni și a sașilor, se mobilizează armata regulată maghiară și milițiile maghiare din Ardeal și începe lupta acestora împotriva armatei austriece cu scopul de a pune stăpânire pe Ardeal. Armata austriacă se pregătește și ea de război, iar românii, sub conducerea lui Avram Iancu, se organizează militar prin constituirea de miliții.
Deși revoluția de la 1848 a cuprins toate cele trei țări române, niciodată nu a fost considerată o mare sărbătoare la nivel național.
Din punct de vedere social, civic, nu i se acordă atenția cuvenită. Lipsesc dintre sărbătorile legale din România zilele de 3-5 mai 1848 , dată la care a avut loc Adunarea Națională de la Blaj.
Românii doritori de libertate ca orice altă nație, nu au reușit să impună încă un cult al revoluționarilor de la 1848.
Totuși, membrii ai Despărțământului ASTRA Carei au depus jerbe de flori la busturile celor doi revoluționari de seamă: Simion Bărnuțiu și Avram Iancu. A fost rostită o scurtă rugăciune și câteva cuvinte de apreciere pentru jertfa acestora.
