Mântuirea este „scopul lui Dumnezeu”. Inițiativa mântuirii Îi aparține lui Dumnezeu, Care dorește și așteaptă mântuirea tuturor oamenilor. Tocmai îndelungata Sa răbdare este cea care face ca mântuirea să fie posibilă: „Și îndelungata-răbdare a Domnului nostru, socotiți-o drept mântuire…” (II Petru III; 15). Dumnezeu Însuși este Acela Care ne-a mântuit. „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși…” (I Timotei I; 15). Dumnezeu „n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan III; 17). În vederea mântuirii sale, omul trebuie să lucreze cu frică și cu cutremur, pentru că „libera alegere periculoasă a omului poate să zădărnicească scopul de mântuire al lui Dumnezeu” (vezi William Barclay, Analiza semantică a unor termeni din Noul Testament, Societatea Misionară Română, 1992, p. 236).
Locul lui Iisus Hristos în planul de mântuire al lui Dumnezeu este unul central. Teologia noastră este o teologie hristocentrică, fiindcă „întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer niciun alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi” (Fp. Ap. IV; 12). Fără El și fără lucrarea Sa, mântuirea nu a putut fi posibilă. El este Mântuitorul, Răscumpărătorul și Izbăvitorul omului din robia păcatului, a diavolului și a morții. Însă, Iisus Hristos are nevoie de buze care să-L mărturisească, de mâini care să lucreze pentru El, de oameni care să fie vestitorii Lui. Un credincios poate să-L mântuiască pe un necredincios prin intermediul mesajului creștin, prin mijlocirea Evangheliei lui Hristos. Omul care convertește un păcătos scapă un suflet de la moarte și „cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui sufletul din moarte și va acoperi mulțime de păcate” (Iacov V; 20). „Mesajul creștin este <<cuvântul mântuirii>>, vestea cea bună a voii lui Dumnezeu cu privire la oameni. Mesajul creștin este <<calea mântuirii>>, pentru că îi arată omului calea care duce la viață și nu la moarte. Mesajul creștin este <<puterea mântuirii>>, fiindcă nu numai că îi arată omului calea, ci îi dă și puterea de a umbla pe ea, nu prezintă doar o ofertă, ci dă și posibilitatea de a o dobândi. Scopul mesajului creștin este mântuirea. Scopul mesajului creștin nu este de a ține un om deasupra flăcărilor iadului, ci de a-l ridica până la viața trăită în cer” (Ibidem, p. 237).
Mântuirea implică pocăință, credință, încredere, speranță, capacitate de a suferi, iubire a adevărului, frică, har, mesajul crucii, lucrarea continuă a lui Hristos, toate aflate într-o strânsă relație de interdependență. Mântuirea nu va putea fi niciodată găsită de omul care nu iubește adevărul. Ea se bazează pe har, deoarece noi prin har suntem mântuiți. Conlucrând cu harul, omul ajunge la pocăință și parcurge treptele urcușului duhovnicesc spre mântuire. Aceasta presupune, precum spuneam, mesajul crucii, „căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I; 18). Nu trebuie uitat niciodată acest mesaj, deoarece „el implică priveliștea crucii, permanenta amintire a crucii, realizarea dragostei lui Dumnezeu și a unei vieți trăită cu acea realizare” (Ibidem, p. 238). Luptând pentru mântuire, omul are convingerea că nimic din viață sau din moarte nu poate să-l separe de dragostea lui Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut (Luca XIX; 10), „a venit ca să-l salveze pe om atunci când acesta se îndrepta spre o situație în care, cu siguranță, și-ar fi pierdut viața și sufletul; a venit ca să-l întoarcă de pe drumul care duce la moartea cea mai nimicitoare și să-i îndrepte pașii spre drumul care duce la adevărata viață”, învățându-ne că mântuirea este salvarea din păcat, „este ceea ce-l salvează pe om de la tot ceea ce i-ar distruge sufletul în timpul acestei vieți și a vieții viitoare” (Ibidem, pp. 239-240).
Omul primește mesajul mântuirii prin intermediul Bisericii. Prin Taina Botezului, săvârșită în biserică și de către Biserică, omul devine creștin, începând o nouă viață cu Hristos. Pe parcursul acestei vieți, creștinul este deplin conștient de rolul mântuitor al Bisericii. El se îndreaptă cu dragoste, credință, nădejde și râvnă spre biserica de zid, spre locașul de rugăciune, în care știe că are posibilitatea să se întâlnească – în mod deosebit – cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu Sfinții; știe că biserica este locul sfânt și sfințitor în care își poate mărturisi păcatele cu sinceritate și se poate împărtăși cu vrednicie cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos; știe că, pătrunzând în biserică, intră de fapt în corabia mântuirii. Totodată, creștinul știe că este un membru activ al Bisericii lui Hristos, al trupului Său. Biserica este trupul lui Hristos, El fiind capul acesteia (Efeseni V; 23). Biserica este adunarea tuturor celor care cred în Hristos, este familia celor botezați în numele Sfintei Treimi, a celor care trăiesc sub ocrotirea Maicii Domnului, a celor care îi au pe Sfinți ca mijlocitori înaintea tronului dumnezeiesc. În Biserică omul își găsește adevărata identitate, simțind că este o persoană (nu un individ) creată după chipul lui Dumnezeu, care tinde spre asemănarea cu El (prin colaborare cu El). În Biserică omul simte că este fiu al lui Dumnezeu și frate cu toți cei care îl înconjoară, simte că aparține unei familii, simte că nu este singur pe lume. În Biserică trăim/experimentăm o autentică și reală comuniune cu Dumnezeu și cu semenii; toți alcătuim o familie bazată pe cele mai solide principii, o familie bazată pe iubire, iertare, respect, toleranță, într-ajutorare, bazată pe reciprocitate. În Biserică simțim că Iisus Hristos ne este atât conducător, cât și frate, că este Lumina spre care ne îndreptăm în veșnicie, dar și calea pe care trebuie să mergem spre a dobândi fericirea. Biserica este “laboratorul” în care se lucrează mântuirea sufletelor noastre. Doar prin Biserică/biserică mântuirea este un țel care poate fi atins. În fine, doar făcând parte din împărăția pământească a lui Dumnezeu (Biserica luptătoare) ne putem învrednici să devenim cetățeni ai Împărăției cerești (Biserica triumfătoare). Biserica este poarta spre viața veșnică și fericită, este cea care ne arată și ne învață că mântuirea este în realitate un proces divino-uman.
Preot dr. Cristian Boloș
