„Au început atunci răzbunările împotriva românilor ardeleni. S-au dezlănţuit atrocităţile ungurilor asupra localităţilor româneşti. Au fost multe: la Cluj, Mihalţ, Groşi, Făget, Bujor-Suseni etc., în urma cărora sute de români ardeleni au fost asasinaţi. Cea mai sângeroasă dintre acestea s-a petrecut la Beliş, pe moşia grofului Urmánczy János. Acolo lucrau la pădure mai mulţi prizonieri sârbi şi italieni. Simţindu-se în pericol, groful s-a refugiat la Budapesta. Prizonierii, rămaşi singuri, au dat foc unor magazii şi au prădat castelul, după care au plecat. Urmánczy i-a acuzat însă pe românii din sat de tot ce s-a întâmplat şi a cerut ajutorul fratelui său, Urmánczy Nándor, deputat în Parlamentul de la Budapesta. Nimeni altul decât cel mai înrăit duşman al românilor, creatorul „Gărzii iredentiste”, conducător al mişcării iredentiste şi revizioniste din perioada interbelică. Nándor a apelat la voluntari, care au format „Detaşamentul Urmánczy”, pus sub comanda căpitanului Antal Dietrich, care a plecat imediat spre Beliş, spre a se răzbuna pe români. Ajuns la Beliş în 8 noiembrie 1918, detaşamentul a incendiat casele satului şi a tras cu mitralierele asupra sătenilor. Un adevărat masacru, în urma căruia au fost ucişi peste 40 de ţărani, bărbaţi şi femei, oameni nevinovaţi.
Autorul moral al acestui măcel a fost, desigur, iredentistul şi revizionistul Urmánczy Nándor, rămas însă nepedepsit. În 1940, când Ardealul de nord a fost cedat Ungariei horthyste, s-a întors, trufaş şi ţanţoş, în fruntea armatei horthyste, oprindu-se la Topliţa Română, la castelul fratelui său, Urmánczy Jeronim, pregătindu-se să trăiască din plin bucuria de se vedea din nou stăpân peste pământurile şi munţii Topliţei Române, redevenită Oláh Toplicza. N-a avut parte de prea multă bucurie, fiindcă l-a apucat damblaua şi a dat ortul popii, cum se spune, în ultima zi a lui octombrie 1940.
Mişcarea revizionistă ungurească, pe care a năşit-o şi a condus-o până la moarte, nu a dispărut, ci a supravieţuit peste decenii. Şi, aproape sigur, va dăinui încă multe decenii, fiindcă este o boală, canceroasă, fără leac.”
Ilie ŞANDRU
