29.8 C
New York City
miercuri, august 10, 2022
Acasăsus“N-au cerut inapoi nimic. De ce?”

“N-au cerut inapoi nimic. De ce?”

Citez dintr-un articol datat 15 iunie 2014, semnat de Kinga: “Óriási büszkeség számomra, hogy sikerült vendégül látnom a Károlyi család tagjait. S hogy ilyen nagy számban jöttek el, azt bizonyítja: érdekli őket, mi történik itt. És sem a kastélyt, sem egy talpalattnyi földet nem kértek vissza. El kéne ezen gondolkodni, hogy miért.” – mondja a saját bevallása szerint is két napja folyamatosan eufórikus állapotban lévő polgármester, Kovács Jenő.”

Îl cred pe primar atunci când afirmă că a fost timp de două zile intr-o continuă stare euforică, îl cred atunci când afirmă că este o uriașă mândrie pentru el faptul că a reușit să-i aibă ca oaspeți pe membri familiei Károlyi, dar nu-l cred de nici o culoare atunci când afirmă malițios, cu subînțelesuri (apropouri) numai de el știute, că aceștia: “N-au cerut înapoi (n-au revendicat) nici Castelul, și nici măcar o bucățică din pământul aflat sub picioare. De ce? – ar trebui să medităm la asta.”

Păi hai să medităm atunci puțin împreună la acest subiect, dacă tot ne îndeamnă primarul! Mai ales fiindcă se laudă, de cate ori are el ocazia, ca stie istorie si ca istoria locală este muszaj sa fie cunoscută.

Două au fost domeniile in care conflictul romano-maghiar a avut accente acute in primii ani interbelici: cel educațional și cel privitor la proprietatea asupra pământului. Dacă în primul caz, tensiunile s‐au perpetuat practic de‐a

lungul întregului secol XX, chestiunea rămânând una de prim‐plan în cadrul raporturilor  româno‐maghiare,  în  cel  de‐al  doilea  a  fost  vorba  doar  de urmările ‐ sociale, politice, economice și naționale ‐ ale revoluționării de către autoritățile de la București a sistemului proprietății funciare, urmări resimțite acut mai ales în primul deceniu interbelic. Practic,  de  la  1918  și  până  la  jumătatea deceniului  al  treilea  al  veacului  XX  în  România  s‐a  produs  o  adevărată revoluție  în  sfera  agrară,  ale  cărei  consecințe  s‐au  manifestat  în  întreaga perioadă  interbelică.  Prezentarea  necesității  înfăptuirii  unei reforme  agrare radicale nu se află printre obiectivele acestui articol. Oricare  ar fi fost  culoarea politică  a  guvernului de  la București,  după  încheierea  ostilităților  în  primul  război  mondial  trebuia făcută  o redistribuire  a fondului funciar. O  cereau  considerente de  natură socială  și politică, dar  exista  și un fundamental imperativ național în acest sens.

Deși este evident faptul că, pe lângă sutele de mii de țărani români din Transilvania care au fost împroprietăriți în urma reformei agrare, au primit pământ  și  țărani maghiari  și  sași si șvabi, tot așa de evident este  și faptul  că marii “perdanți” ai procesului de redistribuire a fondului funciar din provincie au fost  aristocrația  maghiară (grofii),  bisericile  minorităților  naționale  și  asociațiile economice, culturale și sociale ale acelorași minorități naționale, cu predilecție cea maghiară. Nu este deloc întâmplător faptul că maghiarii din România și cei din Ungaria au reacționat cu atâta vehemență împotriva reformei agrare înfăptuite de statul român, iar aceste contestații furibunde au marcat atât de pregnant atât relațiile dintre minoritatea maghiară și majoritatea românească, cât și cele dintre România și Ungaria în primul deceniu interbelic.

La scurt timp după  unirea cu România, minoritățile au început să înțeleagă  ce  se preconiza la București în privința reformei agrare, odată  cu publicarea  decretului‐lege  din  14  decembrie  1918,  care  stabilea  principiile

exproprierii,  și cu începerea procesului de aplicare a reformei. Apoi, în mai 1919,  a  fost  făcut  public  proiectul  de  reformă  agrară  întocmit  de  Victor Bontescu,  șeful  Resortului  de  Agricultură  din  cadrul  Consiliului  Dirigent, ceea  a  stârnit  îngrijorări  printre  minoritari. Iar  în  perioada  6‐11  mai  1919, Marele Sfat Național a dezbătut și aprobat legea agrară, sancționată de rege la 10 septembrie 1919 și promulgată cu decretul 3911 din 12 septembrie 1919.

Ulterior, la 5 noiembrie 1920, guvernul român, pentru a pregăti exproprierile, a  adoptat un decret  cu privire la  arendarea  obligatorie  a proprietăților de peste 200 de iugăre cadastrale (sau arpeni cadastrali; 1 hectar = 1,737 iugăre). În sfârșit,  în  primăvara  lui  1921,  a  început  în  Parlamentul  de  la  București discutarea  proiectului  legii  de reformă  agrară  pentru  Transilvania,  Banat, Crișana și Maramureș, operațiune finalizată la 23 iulie 1921, când legea a fost adoptată.

Întreg procesul de legiferare  a reformei  agrare  și  apoi de  aplicare  a acesteia a stârnit un val de reacții nefavorabile din partea minorității maghiare din  România,  a  formațiunilor  politice  ale  maghiarilor,  a  Bisericilor “maghiare”,  ca  și  a  guvernului  de  la  Budapesta.  Nu  putem,  în  cadrul acestui articol,  să prezentăm toate aceste reacții negative, din presă, din cadrul  diverselor  manifestări  politice,  din  Parlament  sau  pe  plan internațional.  În  mod  similar  nu  putem  nici  să  analizăm  răspunsurile autorităților  românești  la  seria  nesfârșită  de  acuze  maghiare  din  sfera proprietății asupra pământului.

Concluzia  răspunsului  românesc  la  acuzele  maghiare  privitoare  la reforma  agrară  era  aceea  că  “motivele  reale  ale  acestei  campanii  sunt interesele personale ale actualilor conducători din Ungaria”.

Familiile Bánffy, Teleki, Bethlen, Karolyi, etc., din care făceau parte cei mai importanți politicieni maghiari din primul deceniu interbelic, dețineau proprietăți imense în Transilvania  și Banat, pământuri ce trebuiau să fie  ‐  și au  și fost  ‐ expropriate ca urmare a reformei agrare. O analiză a memoriilor guvernamentale maghiare din prima fază de contestare a reformei agrare românești, 1920‐1921, demonstrează că, într‐adevăr,  obiectivul  lor  primordial  era  salvgardarea  intereselor  marilor proprietari: accentul cădea pe necesitatea unei reforme agrare în Transilvania și  Banat  și  pe  dreptul  marilor  latifundiari  de  a‐și  păstra,  dacă  nu  moșiile intacte, atunci cel puțin cea mai mare parte a lor.

Diferendul româno‐maghiar care a marcat semnificativ relațiile dintre cele două țări în anii ‘20 a fost așa‐numita afacere a optanților. Acești optanți (cum au fost de altfel si grofii Karolyi) erau foști cetățeni austro‐ungari care, în virtutea Tratatului de la Trianon, au putut opta pentru cetățenia maghiară. Prin reforma agrară românească din perioada 1918‐1921, ei au fost tratați drept absenteiști (adică au lipsit din țară în intervalul dintre 1 decembrie 1918 și primăvara lui 1921, când Legea pentru reforma  agrară  din  Transilvania,  Banat,  Crișana  și  Maramureș  a  intrat  în discuția Parlamentului), fiindu‐le expropriat tot pământul ce depășea 50 de iugăre (circa 30 ha).

Acești absenteiști care optaseră pentru cetățenia maghiară, convinși de justețea  cauzei  lor  și  fiind  încurajați  de  autoritățile  de  la  Budapesta,  au adresat, imediat după intrarea în vigoare a legii agrare din 1921, reclamații organelor judiciare românești îndreptățite să judece litigiile agrare. Cum nu au putut obține câștig de cauză, guvernul maghiar a intervenit pe lângă cel român,  solicitându‐i  să rezolve favorabil revendicările. Deoarece  și  această tentativă a eșuat, oficialii de la Budapesta s‐au adresat, în două rânduri, în august 1922 și februarie 1923, Conferinței Ambasadorilor ‐ organismul abilitat să continue activitatea fostului Consiliu Suprem al Conferinței de pace de la Paris ‐, protestând în privința faptului că România viola anumite stipulații ale tratatului  de  la  Trianon.  În  ambele  ocazii  Conferința  Ambasadorilor  și‐a declinat competența, indicând Liga Națiunilor ca fiind unul organism capabil să rezolve problema optanților.

Dupa ani intregi de negocieri in detaliile cărora nu putem acum să intrăm, aranjamentele finale in privința problemei optanților au fost  convenite la Haga, în ianuarie  1930,  și  semnate în  capitala  Franței, în  aprilie  1930,  și implicau  o conexare a rentei de expropiere acordată de România ‐ ca și de alte state din Europa  centrală  și  răsăriteană,  unde  avuseseră  loc  reforme  agrare  ‐  cu   reparațiile datorate de Ungaria. Se creau mai multe fonduri, printre care și un așa‐numit  “Fond  Agrar”  (“Fondul  A”)  ‐  menit  a‐i  despăgubi  pe  optanții

absenteiști.  ‐, ce urmau să fie alimentate din diverse surse, dar mai  ales de  către Ungaria, România, Cehoslovacia, Iugoslavia  și chiar de către unele din marile puteri.

Prin reforma agrară din 1921 au fost împroprietăriți în Ardealul de Nord 228.000 țărani români și 82.630 țărani unguri. Exproprierea moșierilor unguri s-a făcut în virtutea acelorași legi ca și în Regat, și ei au fost despăgubiți de   statul român cu 1.500 lei pentru fiecare iugăr, ceea ce era o sumă mare de bani pentru acea vreme.

Pe lângă terenul expropriat pe parcursul a 20 de ani (1921-1940), proprietarii de moșii au vândut, nesiliți de nimeni, terenuri agricole și păduri unor comunități rurale și unor țărani individuali.

După Dictatul de la Viena, o acută problemă cu care s-a confruntat regimul hortyst a fost cea referitoare la revizuirea Reformei agrare românești din anul 1921.

Moșierii unguri, unii plecați în Ungaria, după Marea Unire, alții rămași în Ardeal, au cerut să intre imediat în posesia fostelor lor terenuri. Potrivit ideii că “al cui este pământul al acestuia este țara”, a fost emisă Ordonanța nr. 9370

din 25.12.1940, pusă în aplicare de Guvernul maghiar în ianuarie și februarie 1941. Potrivit acestei ordonanțe, orice proprietar putea fi declarat “rău gospodar” și proprietatea se confisca. Conform ordonanței, moșierii unguri au   deschis procese împotriva țăranilor români, pentru a dobândi pământurile pe care le vânduseră de bunăvoie. Astfel că toate actele încheiate între vânzător și cumpărător au fost anulate și considerate ca “păgubind pe   vânzător”. Numai în județul Sălaj au fost atacate în justiție 35.000 de contrate de vânzare-cumpărare.  Ordonanța nr. 970/1943 a Președinției Consiliului de Miniștri al Ungariei prevedea retrocedarea către foștii grofi a celor 316.438 hectare de pădure, date țăranilor prin Reforma agrară din 1924, pământ cumpărat de statul român la prețul pieței pe timpul acela. Țăranii români împroprietăriți prin Reforma agrară din 1924, în marea lor majoritate, s-au mulțumit să-și dovedească proprietatea cu acte de împroprietărire, neglijând să facă și transcrierea imobiliară în cărțile funciare. Astăzi, urmașii grofilor, speculând această neglijență, au solicitat și au primit mii de hectare de terenuri agricole și silvice pe nedrept.

În zona Ip, Marca, Supurul de Jos, pădurea cu care fuseseră împroprietăriți țăranii la Reforma Agrară a fost trecută în prima fază în proprietatea statului maghiar, ca în aprilie 1944 să fie dată grofului Karolyi Istvan.

Ne oprim deocamdata aici. Despre perioada comunistă, despre naționalizări, despre imobile preluate in mod abuziv de catre comuniști în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 n-are nici un rost să mai scriem, fiindcă primarul Kovacs Jeno cunoaste bine subiectul, doar a fost și el unul dintre cei mai vajnici comuniști careieni, aflat încă in viață.

Iata, foarte pe scurt, răspunsul la întrebarea malițioasă, tendențioasă, vicleană și de prost gust pusa în ziua de 14 iunie a.c. de primarul Kovacs Jeno: “De ce membri familiei Károlyi n-au cerut înapoi (n-au revendicat) nici Castelul, și nici măcar o bucățică din pământul aflat sub picioare?”.

Fiindcă au fost despăgubiți in mod corespunzător pentru averile expropriate de către Statul Român, în perioada interbelică. Nicăieri în lumea asta nu se fac duble despăgubiri, și până și unii membri ai familiei Karolyi știu și au ințeles treaba asta. Chiar dacă nu toți. Punct.

In context, ar fi bine totusi să mai vorbim puțin și despre unii dintre actorii principali ai evenimentului desfășurat la Carei in zilele de 13-14 iunie a.c.

O să vorbim puțin despre Balc (Balyok), județul Bihor, bazându-ne pe cele scrise de pastorul reformat Jónás Sándor, un om serios și de incredere, in colaborare cu Seres Erzsébet si Jónás Hajnalka Teréz, in lucrarea intitulată “Bályok Monográfiája – 2007 – ” care poate fi consultată pe internet.

In Balc exista un Castel care în sec. VIII era in proprietatea grofului Degenffeld și care apoi, urmare căsătoriei dintre Degenffeld Emma și Karolyi Tibor  a intrat in proprietatea familiei Karolyi. Castelul in stil baroc existent azi la Balc a fost construit in anii 1890 de familia Karolyi. El este inconjurat de un parc dendrologic plin cu specimene rare. La inceputul anilor 1920 groful Karolyi Gyula si-a vandut moșia și castelul bancherului bucureștean Pincas Iosif și generalului Hortopan. Mai târziu Pincas a cumparat partea lui Hortopan si o parte din proprietate a trecut pe numele soției sale precum si pe numele generalului în rezervă, prințul Gheorghe Ghica. După Diktat, în anul 1940, familia Karolyi a promovat un proces de revendicare în instanță (deși văndușe deja o dată proprietatea imediat dupa 1920 lui Pincas – sic!). În perioada 1941-1944 familia Horthy, inrudită cu familia Karolyi, a vizitat de mai multe ori Castelul și moșia din Balc pentru partide de vânătoare si pentru distractii/petreceri. In pădurea vecină castelului, in anii ’30 au mai vânat prințul Ghica și ex-regele Greciei, iar apoi in anii comunismului mareșalul Tito, însoțit de Ceaușescu care avea acolo și o cabană de vânatoare.

Grofii Karolyi au plecat din Ardealul de Nord în 1944 iar Castelul a fost restaurat în 1958, din 1960 devenind cămin pentru bătrâni. In 1970 a fost transformat în sanatoriu de boli nervoase care a functionat acolo până în anul 1978. In 1982 Castelul este preluat de o intreprindere petrolieră cu sediul în Suplacul de Barcău care investeste mult in clădire, contruieste un strand pentru care s-au forat și s-au pus în valoare izvoare termale. După 1990, proprietatea a trecut la PETROM iar în prezent este lăsată in izbeliste de concernul austriac OMV.

In anul 2005 gróf Károlyi Lajos György  a depus o cerere de restituire pentru pământul arabil și pentru pădurea care a aparținut familiei în zona Balc, dar pentru care fuseseră deja despăgubiți de Statul Român în perioada interbelică, dupa  Reforma Agrară, dar nu i s-a dat satisfacție (conform notei scrise de ing. Herczeg József și aflata în arhiva Primăriei Balc, document care-l contrazice din nou pe mincinosul de Kovacs Jeno).

Intr-un ziar satmărean, gróf Károlyi Lajos cita fragmente dintr-o carte de a lui intitulata „Élmények, visszapillantások”: „Itt a közelben a Bihar megyei Bályokon volt egy kastélyunk, de nagykárolyi jogi képviselőm Mărginean doktornő legnagyobb csodálkozásomra arról most azt mondta, hogy telekkönyvileg egy számomra teljesen ismeretlen ember nevén szerepel.”

Am demontat astfel afirmatia lui Kovacs făcută sâmbătă 14 iunie a.c. și am demonstrat si legaturile vechi de afaceri, existente între avocatul consilier județean si familia Karolyi. Nu este de mirare că avocata se gudura atât de servil in preajma invitaților lui Kovacs, chiar dacă o strângeau probabil rău de tot pantofii ăia bej, cei demodati, cei cu vârful foarte ascuțit.

Pentru ca să termin această snoavă intr-o notă optimistă,  ilustrez acest text cu minunile gastronomice servite oaspetilor la Castel. Nimic de zis, arătoase produse gastronomice.

Mă întreb și eu ca primarul Kovacs: DE CE oare aceste mâncăruri fine n-au ajuns și pe mesele nevoiașilor din Carei,  a celor de la căminele de bătrâni, ale orfanilor, a copiilor foarte săraci dintre care unii buni la învățătură, a bolnavilor cu handicap, a veteranilor de război ce vin anual la sărbătorile naționale și s-au servit numai favorizatilor soartei prezenti în zilele de 13 și 14 iunie la Castel?

Răspund tot eu: fiindcă este cât se poate de evident faptul că a nagykárolyi önkormányzat polgármestere este total lipsit de obraz și de caracter. Dacă vrea să mă contrazică cineva, îl rog să o facă argumentat la comentarii.

Horia Mărieș

Bucuresti, 17 iunie 2014

11 COMENTARII

  1. nevasta lui keizer e maries de fata si toti incearca sa ascunda ca asa se numea…deja politistul sef a fost pus sa aranjeze terenul pentru cei din garda maghiara care vor sa dea in cap la maries din bucuresti pentru ca tot castiga procesele cu kovacs primaru care are salaru taiat cu 30 la suta pentru datoriile pe care nu le plateste de ani de zile!
    nevasta lu lajos se trage cu toti tinereii adica se tragea ca acum nu mai pacaleste nici un tinerel sa indrepte pieile lasata ce atarna pe ea ca pe foca.dupa attila mai suspina domana ta ludovicule ca stiu ca plateai si femeie sa le faca curat si mancare nu cumva sa sufere si sa vina la tine sa te streseze si tu sa nu ai cu ce raspunde…csiga biga gyere ki….

  2. securistii sunt de fapt primasii cu gorilele lor platite din bani publici sa urmareasca careienii;politia locvala a fost dotata cu aparatura de urmarire dar agentii nu au scoala de nici un fel iara de sef…o panarama de iancsika ce trage foloase pt fiecare angajare sau pastrare de post!
    ludovicul a dat cu subsemnatul pe la sewcu inainte de 90 si turna pe oricine numai sa primeasca viza de america pentru el si fata lui maries care statea la coltul dinspre gara….

  3. nevasta lui keizer ludovic din carei,traseist politic pentru a prinde ceva functie /se numea de fata maries si tatal ei era gheorghe asa ca romanul joltica copypaste are informatia servita.
    la ora 24 nu mai circula polotia lui ecsedi cred ca vrei sa spui…dar martori se pot aduce si de la politia municipala nu?

    daca tie ti-e rusine sa spui ca esti maghiar inca nu e totul pierdut pentru tine,mai ales ca iti doresti sa fii roman.numai ca nu oricine poate fi roman adevarat chiar daca are acte de Romania!

  4. @”romanul”

    P.S.2. Vezi că și pe nevasta viceprimașului tău o chema, ca fată, tot Mărieș. O fi fost tac’su securistul orașului, cel care te interoga prin beciurile securității și nu eu. A nu se confunda personajele.

  5. @”romanul”:
    La ora 24? Dar la lumina zilei nu vrei sau nu ai curaj să te arăți la față, vitéz huszárule anonim?.

    La miezul nopții își dau întâlnire doar hoții lui Ali Baba, sau ai lui Kovács.

    De moș sunt moș, recunosc spășit, dar încă n-am ajuns să mă dau pe doi puști sfrijiți și retardați ca tine.

    N-am înțeles semnificația zilei de 30 iunie. Atunci ți se drumul acasă de la pârnaie?
    Poate că o să mă luminezi matale ce este cu ziua aia de 30 iunie și o să mai meditez.

    P.S. Ai reușit să citești articolele din „Acolada” referitoare la Secu sătmăreană? Dacă da, le-ai înțeles?
    Sau ai făcut școala primară la f.f. ca și vicele tău și încă nu le ai pe alea cu cititul?

  6. maries securistul orasului carei si-a schimbat numele dar năravul nu ,zice ca ne ar înjura de mama dar aşa făcea când interoga în beciurile securităţi,dacă eşti aşa viteaz cum vrei să te arăţi moşule te aşteptăm în data de 30 iunie în faţa castelului la ora 24 pentru un duel ca între bărbaţi

  7. În interviul apărut azi 19 iunie 2014 în ziarul local de limbă maghiară Nagykaroly es Videke, la pagina 4, grof Karolyi Joszef, unul dintre cei prezenti la intâlnirea familiară mijlocită de Kovacs Jeno și Maria Eva Mărginean Horn, confirmă unele lucruri scrise în articolul de mai sus, citez:

    “Bunicul meu deținea 60.000 hectare de pământ arabil din care o parte și în jurul Careiului, dar nu aș putea spune precis în ce loc. Acele moșii s-au dus pe apa sâmbetei după primul război mondial. Prin anii 1930, bunicul a inițiat procese pentru redobândirea acestor moșii și a reușit să recupereze ceva, dar puțin. Austriecii învingători au deschis un cont la Berna, dar s-au plătit doar 40% din despăgubirile cuvenite. Este adevărat, bunicul deținea și alte moșii și a rămas un om bogat. În anii 1970 bunicul a cerut în justiție și așa numiții bani cuveniți optanților, dar din acel proces nu a ieșit nimic.”

    [Nota H.M.: Sincer vorbind, nu știu la care „austrieci învingători” de prin anii 1930 face referire groful, dar la vârsta dânsului se pot accepta derapaje majore de memorie și se poate admite, pe de altă parte, că istoria nu era în mod necesar punctul forte al grofilor, fiindcă aceștia erau obișnuiți să scrie și să țină minte istoria doar așa cum le convenea lor în anumite împrejurări.]

    Combat și cu dovezi scrise afirmația mincinoasă, tendențioasă, falsă a primarului Kovacs Jeno și anume: “És sem a kastélyt, sem egy talpalattnyi földet nem kértek vissza.” = “N-au cerut înapoi (n-au revendicat) nici Castelul, și nici măcar o bucățică din pământul aflat sub picioare.”

    Iată doar unele din procesele care s-au aflat pe rolul instanțelor de judecată de-a lungul anilor.

    Combatem și cu dovezi scrise afirmația mincinoasă, tendențioasă, falsă a primarului Kovacs Jeno și anume: “És sem a kastélyt, sem egy talpalattnyi földet nem kértek vissza.” = “N-au cerut înapoi (n-au revendicat) nici Castelul, și nici măcar o bucățică din pământul aflat sub picioare.”

    Iată doar unele din procesele care s-au aflat pe rolul instanțelor de judecată de-a lungul anilor.

    Tribunalul Bucuresti: dosarul nr. 6946/3/2005, Judecatoria Carei dosarul unic (nr. format vechi): 2241/218/2007, Tribunalul Satu Mare Nr. unic (nr. format vechi): 471/83/2010. Detalii despre aceste dosare se pot afla pe http://portal.just.ro/SitePages/acasa.aspx

    Evident, grofii Karolyi au fost reprezentați în instanțe de renumitul și distinsul avocat, consilierul județean din partea UDMR, doamna Maria Eva Mărginean Horn, membră in comitetul director al “Fundației Grof Karolyi Sandor”, dar trecând evident sub tăcere, în declarațiile de interese depuse în 2012 si 2013 la Consiliul Judetean Satu Mare această calitate, lucru ce constituie o vină penală.

    Numele părtilor aflate în proces, și anume Contele de Karolyi Lajos Gyorgy si Durckheim Christian sunt relevante.

    Iar primarul Careiului ne minte mereu și mereu, cu aceași nerușinare neobrăzată cu care a făcut-o întotdeauna de când este implicat în viața politică a municipiului, indiferent din ce grupare politică făcea parte sau dacă era „independent” față de un partid dar tare dependent de Tökés Lászlo, fiindcă parte în procese a fost de exemplu și COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 CAREI, care, după știința noastră, este in parohia primarului Kovacs Jenö.

    Procesele la care am făcut trimitere se referă doar la moșii. O să încercăm să găsim și dovezile legate de implicarea total dezinteresată a avocatei consilier judetean Mărginean Horn în tentativa istorică de a pune mâna pe Castelul Karolyi, tentativă de care eu doar am auzit, despre care doar am citit câte ceva și de care foarte mulți cârcotași careieni (adică toți locuitorii orașului) vorbesc, dar despre care nimeni nu prezintă probe. Asta, doar așa ca să nu ne plictisim in cele ce urmează, dar și ca să nu mai avem nici un fel de vorbe și ca să nu mai purtăm discuții sterile.

    “Petenții” din dosarele enumerate: Dürckheim Christian, Károlyi Lajos, Karoly Lajos Gyorgy au legătură cu oaspeții de sămbata trecută ai primarului Kovács Jenö din Carei.

    Nu le-am văzut personalausweis/cărțile de identitate, dar presupun că petentul őrgróf Dürckheim Christian este soțul contesei Francesca Georgiana Dürckheim, născută Károlyi, fondatoarea “Fundației Grof Karolyi Sandor” (“Gróf Károlyi Sándor Alapítvány”) și fiica petentului gróf Károlyi Lajos, decedat in cursul procesului din dosarul nr. 2241/218/2007 care s-a aflat pe rolul Judecătoriei Carei și ale cărui rămășițe pământești au fost plasate in cripta familiei, aflată in biserica romano-catolică din Căpleni.

    Despre petentul din dosarul nr. 6946/3/2005 care s-a aflat pe rolul Tribunalului București, petent Conte de Karoly Lajos Gyorgy (prin mandatar Mărginean Maria Eva), am amintit deja în articol. Se dorea restituirea unor terenuri agricole și a pădurii de pe fostele moșii Karolyi de la Balc, județul Bihor și care in anul 2005 se aflau în proprietatea PETROM S.A. dar care au trecut ulterior în proprietatea concernului petrolier austriac OMV. Fără succes însă.

    Prin rubedenia lor “ifj. Horthy Miklósné Károlyi Consuelo”, familia Károlyi se înrudește și cu familia Horthy ai căror membri petreceau și vânau în perioada 1940-1944 pe domeniile grofului Károlyi din Balc (Balyok), judetul Bihor. Acum acolo masacrează mistreți în fiecare ínceput de an Ion Țiriac împreună cu invitații lui de marcă de pe tot mapamondul. Fiindcă, cică, doar așa se pot întări relațiile de business și de amiciție în lumea cea bună. Nu sunt de aceeași părere.

  8. fara acte raman vorbele:
    de fapt maries horia este persoana careia i se refuza retrocedarile de bunuri imobile de catre primaria carei cu care este in proces; primarul datornic la stat si care are retinere pe salr de 30% a furat de la acest domn imobile ce au apartinut famikliei acestuia; unul din bunicii lui a fost fondator de ziare in carei si a fost decorat de insasi majestatea sa regel dar e greu de mestecat pentru unguri meritele unui roman!
    in analele securitatii carei nu apare nicaieri acest nume de maries mai ales ca tatal sau a fost deportat tocmai pentru ca a fost impotriva comunistilor!
    in schimb viceprimarul keizer a fost soptitor la secu ca sa obtina viza de america inainte de 1990 iar kovacs primarul a venit in carei abia in 1983 cu numire de la pcr pentru fabrica de mobila crasna pe care a si falimentat-o la fel ca pe firmele sale de dupa 1990.

  9. acest horia maries a fost securistul orasului carei in anii 1978-1982 cand venea pe strada ne pupa dupa care mergea si ne turna dupa revolutie a sters din oras de frica ,nu stiu pe unde o fii dar inca in oras e cautat de multa lume pentru toate relele care le-a facut sa primeasca niste palme zdravene dar nu apare ,pe unde umbla securistul orasului carei zis maries horia.

    • „Române” drága, dacă n-aș fi un tip extrem civilizat, te-aș înjura direct atât de mamă, cât și de toți sfinții. Dar nu o fac.
      Așa cum persoane cu numele de Ionescu, Popescu, Kovács, etc. există sute de mii, mii sau sute in această țară, așa și cu numele de Mărieș pot exista câteva zeci prin județul Satu Mare. Se pare că dumneata faci o confuzie între persoane cu același nume de familie, dar care n-au absolut nimic în comun, ne fiind rubedenii. Acel Horia Mărieș care a scris articolul, a plecat din Carei la facultate in anul 1965 și s-a mai întors în orașul Carei fiindcă avea treabă cu oficialitățile locale abia în anul 2011. Pe scurt, H.M. nu putea fi în nici un caz „securistul orașului” așa cum afirmi tendențios dumneata fiindcă in toată perioada 1965-2011 a avut domiciliul în București și tot acolo îl are și acum. Ti-aș mai putea aduce și multe alte câteva argumente la fel de serioase, dar dumneata nu le meriți, iar eu unul nu simt de fel nevoia să mă disculp, fiindcă nu este cazul. În orice caz, îi mulțumesc [email protected] (20/06/2014 ora 6:40 pm) care mi-a luat apărarea și care a scris câteva lucruri adevărate despre mine.

      Ca să nu lăsăm lucrurile nelămurite sub nici un aspect, da, este adevărat, există o persoană numită Mărieș Gheorghe care „răspunde” semnalmentelor descrise de matale și care trăiește bine merci în orașul Satu Mare unde a avut înainte de revoluție o funcție înaltă în Securitate. Deci, reține, în Satu Mare și nu în Carei. Dacă te interesează subiectul și mai în detaliu, pune matale mâna și citește seria de articole intitulată „Etnologul român în „Epoca de Aur” ce-l are ca autor pe domnul Viorel Rogoz, apărută în revista sătmăreană „Acolada” http://www.editurapleiade.eu/revista6485.html?Level_ID=3&

      Dacă dumneata precum și alții ca dumneata, o să reușiți să citiți seria respectivă de articole și o să le și întelegeți (condiție față de care eu unul am mari rezerve) o să aflați cine a a fost, ce a făcut și ce face în prezent fostul securist sătmărean Mărieș Gheorghe și o să deveniți apoi și doctori în istoria Securității sătmărene. Vă doresc lectură plăcuta. S-auzim numai de bine și să ne iubim ca frații.

      București, 20 iunie 2014, ora 23:18

Comments are closed.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente