miercuri, mai 8, 2024
AcasăSportLocalOlimpia a învins Metalul Reșița

Olimpia a învins Metalul Reșița

sclaviSâmbătă, de la ora 11:00, Olimpia Satu Mare a primit vizita echipei Metalul Reșița în prima etapă, a 14-a, a returului sezonului regulat al campionatului Ligii a II-a, ediția 2015-2016. Meciul n-a mai avut loc, deoarece fotbaliștii formației oaspete au refuzat să joace.

Au pătruns pe teren la Satu Mare cu un banner pe care scria ”Fotbaliști 2015 = SCLAVI”, au ținut minutul de reculegere în memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv, iar imediat după ce s-a dat lovitura de start s-au îndreptat către cercul de la mijlocul terenului, acolo unde au rămas nemișcați până când arbitrul Vladimir Andrei Nagy (Aiud) a fost nevoit să fluiere finalul partidei după doar trei minute de așteptare.

 

Gestul lor n-a fost încurajat de nimeni din cadrul clubului reșițean, ci doar de Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN). De asemenea, jucătorii Olimpiei și-au arătat susținerea față de colegii de la echipa adversă prin cordonul pe care l-au format atunci când aceștia au părăsit terenul. Și spectatorii prezenți în tribunele stadionului din Satu Mare au salutat cu aplauze curajul arătat de fotbaliștii Metalului. ”Pentru fotbalul românesc”, ”MURIM DE FOAME”, ”Fotbalul românesc, în derivă! AJUTOR!!!”, ”Nu este normal ca în fotbal să trăiești din banii părinților!!!”, ”#RESPEKT”, ”STOP AMATORISMULUI!!!” și ”Opriți SCLAVIA!!!”, au fost doar câteva dintre mesajele inscripționate pe tricourile jucătorilor echipei reșițene la protestul de la meciul cu Olimpia Satu Mare. Motivația lor a fost aceea de a stopa neregulile din fotbal, nu doar de la echipa unde evoluează, ci și din toată țara. ”Acest mesaj va avea impact și se va auzi și în străinătate de el”, a spus jucătorul Florin Anițoiu.

 

După meciul de la Mioveni n-au fost primiți în autocar

 

O altă cauză care a dus la acest protest a fost și umilința pe care jucătorii Metalului au trebuit să o îndure după eșecul de miercuri de la Mioveni, din ultima etapă a turului. După înfrângerea cu 0-4, Szabo și compania s-au trezit cu reproșuri violente din partea patronului Cătălin Rufă, dar și în situația de a reveni la Reșița pe propria cheltuială, deoarece nu vor fi lăsați să se urce în autocar. ”Am stat să ne căutăm tren și legături până la Reșița. E prea mult…” a spus căpitanul Istvan Szabo!

Sâmbătă, la Satu Mare, în semn de protest, unii dintre jucătorii Metalului au refuzat să se întoarcă la Reșița cu autocarul și au ales să se deplaseze prin alte mijloace de transport, precum trenul.

 

Csik: ”Vreau să-i felicit că au avut curajul și cred că vor urma și alții. E un exemplu foarte bun”

 

De partea jucătorilor de la Metalul Reșița a fost la finalul meciului de sâmbătă și antrenorul Olimpiei Satu Mare, Tiberiu Csik. Acesta i-a felicitat în cadrul conferinței de presă și a trimis săgeți și către FRF.

„Sunt unii dintre cei mai curajoși oameni și au ajuns la disperare. În vară și noi am fost la un moment dat în aceeași situație. Vreau să spun că AFAN-ul nu e numai al fotbaliștilor, ci și al antrenorilor. Aici chiar că trebuie făcut ceva concret, cum au făcut spaniolii acum ceva timp. Au amânat etapa. Nu se mai poate așa ceva. E ceva jalnic unde am ajuns: Liga a II-a, România, 2015. Trist, foarte trist! Și vorba aia, trebuie să ieși în stradă ca să se schimbe ceva, că altfel nu merge. Dacă nu fac cei de sus. Și noi vrem să facem o serie. Ce să faci cu seria aia? Ca să rămânem în șapte echipe? Îmi pare rău pentru ei, dar vreau să-i felicit că au avut curajul și cred că vor urma și alții. E un exemplu foarte bun. Îmi pare rău pentru spectatori, dar am înțeles că la următorul meci de acasă, cu Chindia, vor avea intrare gratuită. Așa ar trebui să fie normal” a spus la conferința de presă și antrenorul

Olimpiei, Tiberiu Csik.

 

surs:www.liga2.prosport.ro

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente