joi, aprilie 25, 2024
AcasăSportLocalOlimpia caută victorie la Bihor după înfrângerea cu Olt

Olimpia caută victorie la Bihor după înfrângerea cu Olt

După înfrângerea suferită pe teren propriu, Olimpia Satu Mare își continuă parcursul din campionatul Ligii a II-a Seria a II-a la fotbal. „Galben-albaștrii” întâlnesc miercuri, de ora 15.00, în deplasare, formația FC Bihor, pentru a disputa meciul etapeia XIX-a.

Sătmărenii sunt conștienți de faptul că îi așteaptă un meci destul de greu în deplasare, dar vor să simtă din nou gustul victoriei.

„Ne așteaptă un meci greu spre foarte greu, cu o echipă care a câștigat la Târgu Mureș. Este a doua înfrângere pe care au suferit-o cei de la Mureș.Prin rezultatul pozitiv pe care îl vom obține la Bihor, trebuie să confirmăm că victoria lor a fost un accident. Nuînghițim prea bine gustul îngrângerilor și sper ca băieții să confirmă că rezultatul de laTârgu Mureș a fost o greșeală”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.

Reamintim că în partida tur disputată pe Stadionul Olimpia, sătmărenii au învins formația din Bihor cu scorul de 2-0.Olimpia Satu Mare ocupă locul 6 în clasamet cu 25 de puncte, iar echipa gazdă, FC Bihor se situează pe locul 10 cu 21 de puncte.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente