joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleInternationalePalestinienii depun la ONU un proiect de rezoluție privind sfârșitul ocupației israeliene...

Palestinienii depun la ONU un proiect de rezoluție privind sfârșitul ocupației israeliene în doi ani

Palestinienii prezintă miercuri Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluție prin care cer sfârșitul ocupației israeliene în termen de doi ani, a anunțat un lider palestinian duminică.

„Conducerea palestiniană a decis să meargă în fața membrilor Consiliului de Securitate miercuri, pentru ca ei să adopte acest proiect (care cere) sfârșitul ocupației” israeliene, a declarat pentru AFP Wassel Abou Youssef, unul dintre conducătorii Organizației pentru Eliberarea palestinei (OLP), la finalul unei reuniuni la Ramallah, în Cisiordania.

Această inițiativă riscă să se lovească de un vot de veto american. Washingtonul se opune oricărei măsuri unilaterale din partea palestinienilor care vizează să obțină de la ONU o recunoaștere a Palestinei, apreciind că acesta este necesar să fie rezultatul negocierilor de pace.

Ministerul israelian de Externe nu a dorit să comenteze imediat acest anunț, care intervine în contextul în care premierul Benjamin Netanyahu urmează să se întâlnească luni, la Roma, cu secretarul de Stat american John Kerry.

Kerry, care a început duminică o vizită de trei zile în Europa, își va multiplica întâlnirile pe tema inițiativei țărilor europene care are ca scop să relanseze la ONU procesul de pace israeliano-palestinian.

El vizitează Londra marți, unde se va întâlni cu negociatorul-șef palestinian Saeb Erakat și secretarul general al Ligii Arabe, care susține proiectul palestinian de rezoluție.

Netanyahu a respins duminică ideea unei retrageri din Cisiordania și Ierusalimul de Est în termen de doi ani.

„Ne confruntăm cu posibilitatea unui atac diplomatic, altfel spus a unei tentative de a ni se impune prin decizii ONU o retragere între liniile (frontierei) din 1967 într-un termen de doi ani”, a declarat el.

O asemenea retragere „i-ar aduce pe islamiștii extremiști la periferia Tel Avivului și în centrul Ierusalimului”, a apreciat el. „Nu vom permite acest lucru. Îl respingem ferm și în mod responsabil”, a adăugat Netanyahu.

În cazul unui eșec al proiectului de rezoluție, Autoritatea Palestiniană (AP) a anunțat că va solicita să adere la diverse organisme internaționale, inclusiv la Curtea Penală Internațională (CPI), ceea ce i-ar permite să ceară declanșarea unor proceduri împotriva unor oficiali israelieni pentru cele trei războaie pe care le-au declarat Fâșiei Gaza în ultimii șase ani.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente