marți, decembrie 3, 2024
AcasăsusPoliția ne informează !

Poliția ne informează !

Carei/Scandal între doi soți

Gheorghe R., de 59 ani, din Carei este cercetat in stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violente.

Acesta, în seara zilei de 01.03.2014 , în jurul orei 18,00 i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii soției sale MARIA R., de 44 ani. Cazul a fost sesizat prin SNUAU 112, iar la fața locului polițiștii au stabilit faptul că femeia prezenta urme ale agresiunii în zona feței și la nivelul mâinilor, motiv pentru  care a fost îndrumată să se prezinte la medicina legală pentru obținerea unui certificat privind numărul  zilelor de îngrijire medicală necesare pentru vindecare.

Cercetările în cauză continuă.

Unimăt/Scandal între frați

Grigore C., de 33 ani, a fost lovit cu pumnii și picioarele de  cei doi frați.

Scandalul a avut loc la data de 01.03.2014 in jurul orelor 23.45, pe fondul consumului de alcool si al unor discutii contradictorii cu fratii săi, în timp ce victima se afla in fata imobilului mamei sale din Unimăt.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Deșeuri de aluminiu descoperite în autoturismul unui angajat al firmei de construcții metalice din Tășnad

Cantitatea de 1100 kg de deșeuri a fost descoperită la data de 01.03.2014 , în jurul orelor 06.30 de către lucrătorii Secției 6 de Poliție Rurală Tășnad în timp ce se aflau în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe DN 1 F în localitatea Săcășeni, ocazie cu care a fost oprit autoturismul marca Opel condus

de către numitul ATTILA N., din Tășnad. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că deșeurile  au fost sustrase în cursul nopții de 28.02.2014 din sediul societății din Tășnad, care are ca obiect  de activitate construcțiile metalice, de către  bărbatul în cauză – angajat al societății in calitate de muncitor calificat. Prejudiciul în valoare de 1600 lei a  fost recuperat in totalitate si predat societatii .

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Accident grav pe DN 19, între localitatile Petresti si Carei

O femeie de 52 ani  aflată pe locul din dreapta fata a autoturismului a suferit o accidentare gravă.

Evenimentul a avut loc la data  de 01.03.2014 , in jurul orei 18.40, pe DN 19, intre localitatile Petresti si Carei.  LEOREAN G., de 53 ani, conducea autoturismul marca Hyundai din directia Petresti, dar la km 92+200 a parasit

carosabilul si a intrat in coliziune cu un copac situat pe partea stânga a directiei de deplasare. In urma accidentului a rezultat rănirea grava pasagerei ERZSEBET G.,de 52 ani , aflată pe locul din dreapta fata a autoturismului. Victima a fost  transportată la Spitalul Judetean Satu Mare, iar conducatorului auto i-au fost

recoltate probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. Cu ocazia cercetării la fața locului polițiștii au stabilit faptul că ambii pasageri din autoturimsul implicat purtau centura de siguranța.

În perioada 28 februarie- 1 martie  a.c., în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii sătmăreni în vederea diminuării riscului rutier și impunerii respectării regimului legal de viteză maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus au fost aplicate 455  sancțiuni contravenționale în valoare de 32.487  lei.

10 șoferi au rămas fără permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Printre abaterile comise de conducătorii auto cărora le-a fost reținut permisul de conducere au fost: neacordarea de prioritate, circulația pe sens opus, depășirea neregulamentară, depășirea vitezei cu peste 50 km față de limita admisă și conducerea sub influența alcoolului.

De asemenea, au fost sancționați 35 de bicicliști, 24 de pietoni și 20 de căruțași.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare