sâmbătă, mai 11, 2024
AcasăsusPoliția ne informează ! Evenimente la sfârșit de săptămână

Poliția ne informează ! Evenimente la sfârșit de săptămână

În urma unei acțiuni desfășurate în data de 22.11.2013, polițiștii din cadrul formațiunii de Investigații criminale a Poliției orașului Tășnad l-au identificat pe H. Matyas de 31 ani care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

O acțiune similară s-a desfășurat în aceeași zi pe raza comunei Odoreu, unde, polițiștii l-au identificat pe P. Cornel de 23 ani, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la un an și 9 luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.

Cei doi au fost depuși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În data de 22.11.2013, în jurul orei 12.40, polițiștii Postului de poliție comunală Craidorolț au fost sesizași de către B. Ioan de 34 ani despre faptul că, în urma unor neînțelegeri avute cu fratele său B. Nicolae de 32 ani, a fost amenințat cătreacesta din urmă cu un cuțit în interiorul locuinței comune.

Cercetările sunt continuate cu autorul în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțunii de amenințare.

În data de 22.11.2013, între orele 06.00 – 09.00, polițiștii Postului de poliție comunală Andrid împreună cu jandarmi din cadrul Grupei Operative de Jandarmi Carei  au executat o acțiune pe raza localităților Andrid și Irina, pe linia identificării persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării pedepselor cu închisoarea, precum și a persoanelor suspecte de comiterea de furturi în cauzele penale rămase cu AN.

Cu această ocazie au fost identificați B. Attila de 25 ani și S. A. de 17 ani, ca fiind autorii unor furturi comise în nopțile de 26/27.10.2013 și 20/21.112013, când, cei doi au sustras dintr-o anexă a unei locuințe un număr de 5 iepuri de casă, respectiv un hidrofor și cantitatea de 80 litri vin din pivnița celei de a doua locuințe.

Cercetările continuă cu autorii în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu, precum și pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestora.

În data de 23.11.2013, în jurul orei 16.10, în timp ce conducea un autotractor marca Iveco pe DN 19, la km 143 + 500m, în afara localității Ciuperceni, C, Nicodin de 55 ani, pe fondul unei depășiri neregulamentare, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen Transporter, condus regulamentar din sens opus de P. Mihai de 28 ani.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto P. Mihai și a lui B. Eudochia de 37 ani, pasageră în autoturismul Volkswagen.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În data de 23.11.2013, în jurul orei 05.30, T. Ovidiu de 34 ani conducând un autoturism marca Audi, pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu un autoturism taxi, marca Chevrolet, condus regulamentar pe drumul cu prioritate, de F. Elvira de 53 ani.

În urma coliziunii a rezultat accidentarea ușoară a pasagerului din taxi P. Gheorghe de 26 ani care, după producerea evenimentului, a fost coborât din autoturism. Cei doi conducători auto au părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificați ulterior.

În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul în cazul lui T. Ovidiu a fost de 0,27 mg./l alcool pur în aerul expirat și negativ în cazul conducătorului taxi. Ambilor conducători auto le-au fost ridicate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii Postului de poliție Valea Vinului au fost sesizați în data de 23.11.2013, de către F. Tatinela de 45 ani despre faptul că, pe fondul unor neînțelegeri, soțul său, F. Iosif de 57 ani, i-a aplicat mai multe lovituri, cu o coadă de mătură, peste brațe și antebrațe.

F. Iosif este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În data de 23.11.2013, polițiștii Biroului de ordine publică al Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați de către S. Emanuel de 28 ani despre faptul că, în data de 23.11.2013, în jurul orei 02.00, în timp ce de deplasa  spre domiciliu, împreună cu L. Iosif de 28 ani, pe fondul unor discuții contradictorii și a consumului de alcool, acesta din urmă l-a agresat fizic, iar ulterior a pătruns fără drept, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului părții vătămate, unde a proferat amenințări cu moartea la adresa acesteia.

Polițiștii îl cercetează pe L. Iosif sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violențe și amenințare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente