Are Ion Creangă un proverb care rezumă extrem de sugestiv situația de astăzi a guvernanților noștri: „Capra beșé și oaia pățé rușinea!”
În ultima vreme asistăm la o adevărată stare de buimăceală la nivel decizional.
Regionalizarea a ajuns deja atât de discutată, răsdiscutată și cârpită, încât nimeni nu mai crede cu adevărat că aceasta va avea vreun efect real.
Se anunță cu surle și trâmbițe un anume program de descentralizare pentru ca a doua zi să se vină cu pertractări, revizuiri și reveniri la starea inițială.
Recenta măsură a ANAF privind controlul strict la frontierele cu țările non UE s-a dovedit un uriaș fiasco, astfel că după o singură zi, guvernul a trebuit să revină asupra acestei decizii stupide.
Instinctual, poporul acesta nu respectă nicio lege pentru că legile sunt…ilegale și îndreptate nemilos împotriva cetățenilor.
Atâta vreme cât emiți legi strâmbe, oare cum ai putea avea pretenția unui minim respect?
O tânără cu un grav handicap ajunge la vârsta de 18 ani și-și pierde dreptul la însoțitor. Funcționarii declară ritos: „Așa spune legea!” Și culmea, legea chiar așa spune!
Desigur, în povestea aceasta, oaia este actuala Putere care încasează pe bandă rulantă toate scatoalcele acestor cretinisme. Capra însă este armata perfidă de subalterni de prin ministere care secretează pe bandă rulantă, tot soiul de infamii. Uneori din răutate, alteori, pur și simplu din cauza unei incomptențe ridicate la rang de principiu.
Funcționărimea ascunsă în bârlogul călduț al ministerelor mai trăznește câte o năzdrăvănie și o bagă sub nasul miniștrilor.
Din păcate, nici ăștia nu-s mai breji ca ei, așa că înghit gălușca.
Diferența este că într-o zi, nu foarte îndepărtată, pe domnii miniștri o să-i înghită neantul iar funcționarii, „specialiștii” vor fi înghițiți pe nemestecate, de noua guvernare.
Există deja o filosofie a acestor cinici purtători de mânecuțe, conform căreia nu trebuie să faci nimic, oricum nu te bagă în seamă nimeni, lasă-i să-și rupă gâtul, iar noi suntem apărați de lege (probabil tot de ei pusă la cale) care ne apără, orice ar fi!
Acest jemanfișism dâmbovițean are însă efecte devastatoare în teritoriu.
Reglementările sinistre emise de la o altitudine guvernamentală vor fi plătite cu vârf și îndesat de cei care au girat cu inconștiență toate aceste derapaje (i)legale.
Oare înainte de a vota o lege, de a emite o ordonanță de urgență, nimeni nu calculează consecințele acestor demersuri legislative? Ce se va întâmpla, acolo jos, la talpa țării?
Ne întrebăm cât de înțelepți sunt făcătorii de legi, că de cei care le votează ne-am edificat demult?
De aici și până la senzația unui haos legislativ nu este decât un pas. Un pas făcut pe buza prăpastiei, evident!
Avem legi stufoase, care nu pot fi înțelese fără norme de aplicare. Acestea vin după luni de zile și de multe ori, se află în flagrantă contradicție cu legile înseși.
Întreg sistemul social este colmatat de o birocrație înfiorătoare. Îmi spunea un profesor că acum cel mai important lucru în învățământ, nu este acela ca elevul să acumuleze cunoștințe, ci ca profesorul să aibă pus la punct un munte de dosare cretine, simplă maculatură.
Și în loc de educație, facem hârtii, tone de documente pe care nu le va citi nimeni.
Exită criterii de apreciere care nu pot avantaja decât submediocrii care toată ziua, scârța –scârța, își pun la punct indigestele rapoarte.
Au ajuns oamenii acum să fie valorizați după exactitatea întocmirii unor hârțoage sordide și nimeni nu mai ia în seamă activitatea reală, creativitatea, inovația.
Și uite așa, sub această avalanșă de legi, ordonanțe și rapoarte tâmpite, omul, creatorul, cel care ar putea aduce un aer înviorător, cel care ar avea capacitatea și sagacitatea de a simplifica toate aceste porcării, până ce sistemul ar deveni funcțional, este, în cel mai fericit caz, ignorat dacă nu chiar ostracizat de cea mai eficientă cooperativă a ticăloșiei, și anume solidaritatea mediocrilor!
Nu se ridică – deocamdată! – nimeni ca să strige: „Destul, mult prea destul! La dracu’ cu toate aceste porcării!”
Ei, dar bine știm că mămăliga nu face explozie, iar oaia, în prostia ei legendară, va încasa bâtele politice la ceas de alegeri.
În toată această poveste cu oaia și capra, varză a ajuns bineînțeles, România. Iar lupul, ca de obicei, stă la pândă!
Felician POP
