vineri, aprilie 26, 2024
AcasăsusPrimarul Dorel Coica cere demisia șefluli pieței

Primarul Dorel Coica cere demisia șefluli pieței

În primele două zile după controalele efectuate în Piața nr. 1 din Satu Mare, comercianții au încheiat contracte în valoare totală de 84.000 lei. Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului, reședință de județ, dr. Dorel Coica în cadrul unei conferințe de presă desfășurate azi, 14 martie în sala de ședințe a Consiliului Local Satu Mare. La întâlnirea cu jurnaliștii a participat și directorul Poliției Locale Satu Mare, Ioan Precup.

Primarul Coica spune că „pe doamna Țura, soția așa-zisului om de afaceri Adrian Țura, am vrut să o detașăm într-o altă activitate dar a intrat în concediu medical. Am aflat că i s-a făcut subit rău. În ceea ce îl privește pe domnul Țura, așteptăm ca domnia sa să-și de-a demisia, sau să plece într-o altă activitate”.

În cadrul aceleiași conferințe de presă primarul a anunțat schimbări și la conducerea Pieței de Vechituri însă a refuzat să facă public numele celui care îl va înlocui pe actualul administrator, Nicolae Glodean. Potrivit primarului, acesta va fi înlocuit începând de luni, 17 martie. În perioada următoare Glodean va prelua administrarea Pieței Mici „unde îi vom urmări activitatea”, spune primarul.

În ceea ce privește Piața de Vechituri, edilul dorește să amenajeze în acel spațiu și o piață cu fructe și legume care să deservească sătmărenii care domiciliază în acea zonă a municipiului. „Vrem să împărțim acea piață pentru ca în spațiul respectiv să nu funcționeze doar Piața de Vechituri și să fie și o piață cu legume și fructe pentru locuitorii din acea zonă. De asemenea, dorim să găsim o modalitate pentru ca piața respectivă să funcționeze zilnic și nu doar miercuri și duminică”, spune edilul municipiului Satu Mare.

Cu privire la controale, Dorel Coica spune că Poliția Locală are sarcină de la primar să verifice legalitatea contractelor încheiate de către comercianți cu administrația piețelor. „Controalele vor continua deoarece vrem să terminăm odată pentru totdeauna cu hoția din piețe”, a conchis Coica.

Vă reamintim că în urma verificărilor efectuate în Piața Mare, doar o singură firmă dintre cele 12 controlate avea actele în regulă. Reprezentanții societăților comerciale cu probleme au fost atenționați să grăbească intrarea lor în legalitate.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente